
Le place să surprindă imagini frumoase în fotografii şi sunt de părere că acest lucru este o artă. Este vorba despre copiii de la Clubul Elevilor, care ieri şi-au expus lucrările lor în cadrul expoziţiei „Emoţii prin culori“. Tema pe care au abordat-o a fost toamna, dar tinerii au realizat şi lucrări decorative, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Alături de micii artişti au fost părinţii, dar şi profesorii, care le-au admirat lucrările realizate. Tinerii au surprins în fotografii diferite momente ale anotimpului toamna.
Tot ceea ce au realizat tinerii au prezentat ieri în cadrul expoziţiei „Emoţii prin culori“.
Copiii implicaţi în lucrările fotografice au între 9 şi 15 ani, iar copiii implicaţi în lucrările decorative sunt în clasa a II-a.