Expoziția dedicată diplomatului Vasile Stoica a fost vernisată la Făgăraș. La Muzeul „Valer Literat” din Cetatea Făgărașului s-a vernisat vineri, 17 mai, expoziția dedicată marelui diplomat Vasile Stoica, una dintre personalitățile care au contribuit la realizarea Marii Uniri din 1918.
Expoziția deschisă în Muzeul Țării Făgărașului este organizată în parteneriat cu Asociația „Stefadina” și adună documente, obiecte personale, fotografii, costume populare și alte obiecte care introduc pe vizitatori în lumea marelui diplomat, scriitor, poet, muzician și traducător Vasile Stoica, născut la 1 ianuarie 1889 în localitatea Avrig, județul Sibiu și trecut la cele veșnice în 1959.
Cei care vor vizita expoziția deschisă în Cetatea Făgărașului au posibilitatea să afle mai multe despre cariera sa de ambasador în mai multe țări, despre scrierile sale și preocupările sale cultural-artistice, despre contribuția sa la Marea Unire, dar și despre sfârșitul său tragic în temnițele comuniste.
În deschiderea evenimentului de vernisare a expoziției, Corul „Camerata Vocalis” din Avrig a interpretat câteva pricesne, iar mai apoi organizatorii expoziției au prezentat viața și personalitatea lui Vasile Stoica.
La finalul vernisajului cei prezenți au vizionat un film documentar despre viața și activitatea marelui diplomat.