Evoluții spectaculoase și apreciate ale micuților fotbaliști de la Royall Făgăraș

0
255
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

royallChiar dacă la final nu s-au situat pe podium juniorii pregătiți de Sandu Cozma, care alcătuiesc grupa 2008 a clubului Royall Făgăraș, au avut evoluții și rezultate deosebite la Cupa Gobe, ediția a VII-a, un turneu de mini-fotbal puternic, organizat anual la Odorheiul Secuiesc. La categoria 2008 s-au înscris la start puternice cum ar fi Interstar Sibiu, Luceafărul Cluj, Viitorul Cluj, FC Odorhei sau Kinder Mureș. Faptul că Royall Făgăraș a fost invitată la acest turneu alături de echipe foarte bune din țară, reprezintă o onoare pentru fotbalul făgărășean.
Turneul s-a desfășurat pe parcursul a două zile, iar juniorii făgărășeni au avut o evoluție bună cu o linie de clasament în care au înregistrat 3 victorii, 1 egal și 1 înfrângere, au marcat 23 goluri și au primit 10. Jocurile cu Kinder Mureș și Luceafărul Cluj sau egalul cu Viitorul Cluj au fost rezultatul unor jocuri foarte bune făcute de echipa făgărășeană. „Sunt bucuros că am putut participa la un astfel de turneu. Copiii au progresat de la meci la meci. Sper ca pe viitor sa evoluăm și mai bine. Remarc faptul ca jucătorii au devenit receptivi la tot ceea ce li se explică în cadrul ședințelor de pregătire, sunt dornici de a învăța cât mai multe, fapt care îmi dă speranța că pe viitor putem realiza lucruri și mai frumoase împreună.” a declarat Sandu Cozma antrenorul grupei 2008.
royall-inscrieriLa finalul competiției, Laura Paler, membru al staff-ului managerial al clubului Royall, avea să declare: „Am avut parte de meciuri grele la ambele categorii de vârstă, meciuri în care am întâlnit adversari puternici, împotriva cărora am jucat de la egal la egal, indiferent de rezultat. Ne-am propus să participăm la turnee puternice, pentru a putea să ne evaluam cât mai corect. Interesul nostru este să formăm echipe puternice și competitive, care să fie apreciate peste tot unde vor evolua. Felicit ambele grupe de juniori precum și pe antrenorii acestora pentru faptul că au făcut prin evoluțiile echipelor lor, ca Făgărașul să fie apreciat și respectat în fotbalul la copii și juniori. Mulțumesc tuturor celor care ne-au fost, sunt și vor fi alături de noi în acest proiect”. Lot jucători grupa 2008:Ilie Șovăială, Matei Ludu, Deian Șofariu, Nicolas Codâia, Patric Popa, Adi Burcea, Leonard Tronciu, Sergiu Nandrea și Mateo Stama.

LĂSAȚI UN MESAJ