Luni a început Evaluarea Naţională. Prima probă scrisă, limba şi literatura română, a avut subiecte foarte uşoare. După spusele candidaților, a fost mult mai uşor decât în anii trecuţi, chiar şi faţă de simulare, au fost şi câteva exerciţii care păreau uşoare, la prima vedere, dar cu întrebări capcană, evitate în mare parte de candidați.
În Braşov, 3.625 de elevi au susţinut prima probă scrisă de la Evaluarea Naţională. 150 de copii dintre cei înscrişi au lipsit. Nu au fost semnalate incidente şi nici un candidat nu a fost eliminat din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, citați de bzb.ro.
„Subiectul la limba şi literatura română a fost diferit pentru absolvenţii care au studiat în limba maghiară faţă de cel al absolvenţilor care au studiat în limba română şi limba germană. Ambele au fost accesibile, oferind posibilitatea fiecărui absolvent de clasa a VIII-a să poată obţine cel puţin nota 7.00”, a spus purtătorul de cuvânt al IŞJ Braşov, Valentin Bucur.
Joi, 24 iunie, se va desfășura următoarea probă, Matematica. Proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie. Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 în centrele de examen. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea vor fi soluţionate în perioada 30 iunie – 4 iulie. Candidații care depun contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 4 iulie.
Acasă Știri Făgăraș TV Evaluarea Națională. Subiectele la prima probă, mult mai ușoare decât se așteptau...