Estimări meteorologice pentru intervalul 21.02.2022 – 21.03.2022

0
201
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Vremea în următoarele patru săptămâni va fi caldă, cu temperaturi peste media săptămânală a perioadei luate în considerare. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2002-2021. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
În săptămâna 21.02.2022 – 28.02.2022, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Pentru săptămâna 28.02.2022 – 07.03.2022, meteorologii estimează că temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice și în vestul și nord-vestul extrem al țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.
În săptămâna 07.03.2022 – 14.03.2022, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile estice, iar în rest vor fi în general apropiate de mediile climatologice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în toate regiunile, dar cu posibilitatea unui ușor excedent în cele centrale.
În ultima săptămână 14.03.2022 – 21.03.2022, mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile estice. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, în toată țara.
Sursa:meteoromania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ