Eram bolnavi, acum suntem morţi

0
23
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Tot omul se transformă la un moment dat în pacient. Suntem tot mai bolnavi, tot mai puţin rezistenţi la factorii distructivi din atmosferă, din hrană şi din viaţa socială. Dar recrudescenţa bolilor noastre de extracţie nouă nu e invers proporţională cu starea sistemului sanitar. Tot mai scump, prost dotat şi cu tratamente inumane din partea salariaţilor la adresa bietului bolnav.

Comuniştii au construit spitale.Vremurile se schimbau, nevoile şi pretenţiile omului modern creşteau, iar ei nu puteau face abstracţie de asta. Ţara avea nevoie de oameni sănătoşi, iar cei bolnavi trebuiau să aibă unde se trata, pentru a se întoarce din nou să contribuie la construcţia socialismului. Aşa s-au construit spitale şi la ţară, şi case de odihnă şi sanatorii în mijlocul naturii. Comuniştii au avut orgoliul să se împăuneze şi cu asistenţa medicală gratuită. O gogoriţă. Orice om din ţara asta care lucra (şi toată lumea lucra!) plătea impozite pentru asistenţa sanitară. Toată lumea care mergea la doctor dădea „atenţii“ medicului, că doar suntem vecini cu ţara peşcheşului. În anii în care Ceauşescu a strâns şurubul în goana lui dementă de a plăti datoriile externe pe spinarea poporului, comuniştii au „uitat“ să mai doteze spitalele. Se stătea în frig, doi în pat, nu era apă, nu era curent, medicamentele lipseau. Sistemul sanitar a fost subfinanţat de când e el.

Şi au venit democraţii! Au băgat ţara în gard şi au ajuns din nou la mâna FMI-ului. Au împrumutat bani cu nemiluita, că altfel se dărâma şandramaua cu totul! Iar oamenii ăia ne-au spus  „Vă dăm bani, dar în anumite condiţii!“ În birourile lor luxoase, de unde România se vede doar ca o cifră statistică şi un punct pe hartă, au făcut nişte calcule reci, seci, neomeneşti. Şi au spus: „Închideţi spitalele!“ Iar guvenanţii noştri, care se tratează la Viena, le-au închis. Proştii moară cu zile, şi aşa nu avem salarii şi pensii pentru toţi!

În urmă cu vreun an, un prieten îmi spunea o ştire de la fratele lui din America: „Să fim liniştiţi, că nu e rău încă. În America se închid spitale!“ Iată, ne-a ajuns şi pe noi… Poate că într-adevăr, se pierd bani prin aceste spitale, cum spun studiile scrobiţilor de la FMI. Dar sănătatea acestui popor e subminată criminal şi mai mult prin dispariţia acestor spitale, decât era deja prin existenţa lor şi tratamentele primite acolo. Nimeni în lumea asta nu mă va convinge că şi în materie de îngrijire medicală, de sănătate, de VIAŢĂ, se poate lucra cu cifre, cu calcule de eficienţă. Suntem totuşi un popor, nu o cifră statistică.

LĂSAȚI UN MESAJ