
Ieri, joi 6 februarie 2025, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat că proprietarii de terenuri şi imobile nu vor mai plăti taxe pentru eliberarea extraselor de carte funciară. În plus, acesta a dezvăluit că vor fi abrogate și tarifele de extras de plan cadastral și cele de primă înregistrare.
”Astăzi, această taxă este de 20 şi 25 de lei, şi se adună anual aproape 60 de milioane de lei de la cetăţeni. Eliminăm această taxă. Acest serviciu va fi gratuit pentru proprietarii terenurilor şi imobilelor”, a afirmat Cseke Attila, într-o conferință de presă.
Măsura vizează eliminarea unor costuri suportate de cetățeni, pentru un serviciu prestat de o instituție publică.
El a anunţat abrogarea unor tarife plătite de cetăţeni pentru un serviciu public, prestat de o instituţie aflată în subordinea ministerului, mai exact scutirea de la plată a tarifului pentru obţinerea extrasului de carte funciară pentru informare, atunci când solicitantul este însuşi proprietarul imobilului.
Potrivit ministrului Cseke, pentru implementarea măsurii în sistemul online este necesar un termen de cel mult 5 luni, iar fizic, la ghişeu, măsura se va implementa în cel mult 2 luni, astfel că aceste servicii devin gratuite pentru proprietari din primăvară, respectiv din vara acestui an.
“Atunci când cerem un extras de carte funciară trebuie să plătim pentru acest serviciu, deşi ne adresăm unei instituţii publice, finanţate din bani publici, iar serviciul este prestat de un angajat plătit din fonduri publice. Mai mult respect pentru cetăţenii care plătesc taxe”, a declarat ministrul Cseke Attila.
El a precizat că taxa va fi în continuare plătită de dezvoltatorii imobiliari care cer date cadastrale pentru proprietăţi multiple sau pentru persoanele care solicită extras de carte funciară pentru imobile care sunt în proprietatea altei persoane.