Școlile rămân închise până după Paști, a anunțat ministrul Educației Monica Anisie. Teleșcoala este soluția găsită de Guvern și TVR din cauza epidemiei de coronavirus. Elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat pot urmări cursurile, începând din 16 martie, la TVR 2.
Pentru clasa a VIII-a, cursurile au loc dimineața (de la ora 9:00 – Limba și literatura română, de la 9:30 – Matematică), iar pentru cei de clasa a XII-a – după-amiaza (de la 15:00 – Limba și literatura româna și de la 15:30 – Matematică).
Pentru clasa a XII-a au loc două lecții săptămânale de Română și Matematică și câte o lecție pe săptămână de Biologie, Chimie, Fizică, Istorie și Geografie.
Cursurile pot fi urmărite atât la TVR 2, cât și online, pe canalul de YouTube al TVR – www.youtube.com/user/TVRcanaluloficial – și pe site-ul www.tvr.ro.
Spor la învățat!