Elevii de gimnaziu şi cei de liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal s-au întors luni la cursuri după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, grupele și clasele din învăţământul preşcolar şi primar vor avea vacanţă până pe 9 ianuarie 2022.
Elevii de gimnaziu, clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a au început școala pe 3 ianuarie, după cea mai scurtă vacanță de iarnă din istoria ultimilor ani. Aceștia au de recuperat cele două săptămâni pe care autoritățile i-au forțat să le petreacă acasă în noiembrie, din cauza pandemiei, sub pretextul unei “vacanțe“. Termenul de “vacanță“ fiind folosit atunci eronat, atâta vreme cât perioada aceea este recuperată acum, dat fiind faptul că nici-o vacanță școlară nu se recuperează.
Așadar prima săptămână va fi recuperată acum, în perioada 3-7 ianuarie 2022. Următoarea săptămână recuperată de elevii din gimnaziu pentru perioada petrecută acasă în noiembrie 2021 va fi în perioada “Școlii Altfel”.
Elevii de gimnaziu revin la școală pentru două săptămâni tot în semestrul I, deși pe structura inițială a anului școlar 2021-2022, ar fi trebuit să reia cursurile în Semestrul al II-lea, în ianuarie. Între semestrul I și al II-lea este în acest an doar un weekend – 15-16 ianuarie. Nici aici nu mai există, ca în anii trecuți, o vacanță intersemestrială.
Elevii de liceu, clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a/a XIII-a, au început și ei școala tot pe 3 ianuarie 2022, la fel ca cei de gimnaziu. Aceștia au revenit la cursuri pentru două săptămâni în care vor fi încheiate mediile, cel mai probabil, după care trec și ei în semestrul al II-lea din 17 ianuarie.
Pentru gimnaziu și liceu urmează o perioadă de 15 săptămâni consecutive de cursuri: 3 ianuarie 2022 – 14 aprilie 2022 – fără vacanță școlară. Elevii din învățământul profesional și postliceal încep și ei școala tot pe 3 ianuarie.
Cum arată structura anului școlar actual din ianuarie 2022 până în iunie
Semestrul I
3 – 14 ianuarie 2022(clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal)
10 – 14 ianuarie 2022 (clasele din învățământul preșcolar și primar)
Semestrul al II-lea
17 ianuarie 2022 – 14 aprilie 2022– cursuri
15 aprilie 2022 – 1 mai 2022– Vacanța de primăvară
2 mai 2022 – 10 iunie 2022– cursuri
11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023 – Vacanța de vară
Prin excepție de la datele de mai sus, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.
sursa:edupedu.ro
Acasă Știri Făgăraș TV Elevii au revenit la școală. Cum arată structura anului școlar potrivit calendarului...