În scenariul roșu, aplicat în localitățile în care rata de infectare cu noul coronavirus este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori, dar nu depășește 6 la mie, vor putea participa la ore cu prezență fizică și elevii din anii terminali, dar doar ”până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale”, prevede ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, adoptat sâmbătă, 7 martie 2021. Ordinul care modifică scenariul 3 de funcționare a școlilor a fost publicat în Monitorul Oficial.
Astfel, potrivit noului ordin, în scenariul roșu, vor merge de acum înainte la școală/grădiniță atât elevii din clasele primare și preșcolarii (cum era și până acum), cât și până la jumătate din elevii claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a. Ordinul care modifică ordinul comun din februarie mai stabilește că, în localitățile în care rata de infectare este mai mică de 6 la mie, este permisă organizarea cu prezența fizică a simulărilor examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali, a evaluărilor naționale și a orelor remediale pentru toate clasele. În documentul publicat în Monitorul Oficial, se prevede „participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu”. Adică fără să precizeze ce se întâmplă cu elevii din anii terminali care nu vin fizic la școală pentru că ordinul actual le interzice asta. În plus, nu există nicio rotație a acestora prevăzută în noile reguli, cum era, de exemplu, în ordinul din toamnă când era prevăzut faptul că elevii vin la școală, împărțiți în jumătate de clasă, câte două săptămâni, apoi trec online două săptămâni. Practic, potrivit noilor reglementări, dacă dintr-o clasa a VIII-a cu 26 de elevi, decid pe baza voinței lor să vină doar 10 elevi (până la maximum 13), pentru restul, însă, nu este prevăzută organizarea de cursuri online sau un alt tip de interacțiune a acestora cu clasa sau profesorii de la școală. Nu există nicio regulă după care se aleg elevii în acea jumătate de clasă din an terminal care trebuie să vină la școală în scenariul 3 sau vreo regulă după care se aleg elevii care stau acasă conform acestui nou ordin.
Iată Comunicatul Ministerului Educației:
”Ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății nr. 3.459/280/06.03.2021 modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.
Modificările incluse în noul ordin comun sunt:
– Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcţie de evoluţia epidemiologică, excepția fiind depășirea pragului de 6/1000, unde intrarea în carantină se aplică imediat.
– În situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori, dar mai mică de 6/1000 de locuitori, participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru: toți preșcolarii și elevii din învățământul primar, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale.
– În localitățile unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, iar activitatea didactică se desfășoară exclusiv online.
– Este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori a următoarelor activități: simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali; evaluările naționale; orele remediale pentru toate clasele.
– Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi pentru studenţi şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior, cât şi în exterior. La orele de specialitate din învățământul vocațional este obligatorie purtarea măștii de protecție, cu excepția orelor de studiu ale instrumentelor de suflat. În acest caz este necesară asigurarea de spații individuale pentru exersare.
– Masca de protecţie nu este obligatorie în cazul preşcolarilor, indiferent de vârstă, precum și în timpul tuturor orelor de educație fizică desfășurate în spații exterioare.”