Dacă în societate şi chiar în Parlamentul României dezbaterile pe tema educaţiei sexuale în rândul copiilor sunt foarte aprinse, chiar şi după ce au fost adoptate acte normative în acest sens, poliţiştii braşoveni vin cu câteva sfaturi menite să îi ferească pe minori de eventuale abuzuri sexuale.
Poliţiştii spun că orice fel de interacţiune fizică/online cu caracter sexual cu copiii poate prezenta un potenţial risc infracţional şi este necesară recunoaşterea acestor situaţii şi raportarea lor de îndată. Totodată, părinţii sau adulţii care au în creştere şi educare minori (asistenţi maternali, părinţi adoptivi, tutori etc) trebuie să conştientizeze importanţa iniţierii discuţiei de timpuriu cu cei mici cu privire la riscurile la care se pot expune aceştia dacă nu cunosc limitele interacţionării (fizice sau online) cu persoanele din jur.
Poliţiştii transmit şi 5 sfaturi pentru prevenirea acestor abuzuri. În primul rând, comunicaţi deschis şi frecvent cu copilul! Apoi, educaţi copilul despre ce înseamnă abuzul sexual!
Abuzul sexual este unul din cele mai traumatizante lucruri care se pot întâmpla unui copil, pentru că îl marchează pentru tot restul vieţii sale şi îi va influenţa toate relaţiile interumane ulterioare. Un astfel de abuz se poate întâmpla fizic, online, la telefon sau prin intermediul camerelor web, acasă sau la şcoală. Dintre formele de abuz sexual asupra copiilor, cel mai des întâlnite în practică sunt expunerea la exprimări verbale obscene, hărţuirea sexuală (cu formele sale: propuneri verbale, gesturi sau atingeri de tip sexual), atingerea părţilor intime ale copilului, părţi ale corpului pe care în mod normal nu trebuie să le arate altor oameni şi obligarea minorului la pornografie sau prostituţie în folosul adultului.