
Școala Gimnazială Șercaia a așteptat copiii pentru noul an școlar cu echipamente și mobilier noi. Acest lucru a fost posibil datorită finalizării proiectului, realizat cu finanțare prin PNRR-C15, „Dotări școli din Comuna Șercaia Județul Brașov”.
În acest fel, toate clasele din unitățile de învățământ din comună, începând cu sălile de grădiniță până la clasa a VIII-a, au fost dotate cu mobilier nou, materiale didactice, sportive, echipamente digitale (table interactive, videoproiectoare și sisteme de sunet pentru table). În cadrul aceluiași proiect, laboratorul de informatică a fost complet modernizat, fiind echipat cu 21 de calculatoare noi. Valoarea totală a investiției se ridică la 1.148.676 lei.











