La pas prin Țara Făgărașului- Drăguş, satul pieptarelor și a pălăriuțelor cu ciucur

0
399
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Satul Drăguş este situat pe un deal, la poalele Munţilor Făgăraşului. Localnicii, români adevăraţi, păstrează cu sfinţenie tradiţiile şi mai ales portul popular. Oamenii de aici sunt gospodari şi cu stare. Nu am întâlnit casă nearanjată, chiar dacă unele dintre ele doar la faţadă. Este o rușine pentru un drăgușan să aibă fațada casei, de la hudiță, nearanjată!
Sat românesc vechi
Localnicii din Drăguş spun că există două variante pe care le-au auzit din moşi strămoşi despre piatra de temelie a satului lor. Una ar fi că prin anii 1000 – 1100, un fecior care se numea Dragoş, care a plecat în căutarea celui mai frumos loc de pe pământ, l-a găsit chiar pe vatra satului Drăguş. El s-a oprit aici şi a construit o casă mare şi frumoasă, iar alţii i-au urmat exemplul.
O legendă spune că dracul, căutându-şi un loc unde să-şi facă culcuş, a retezat vârful unui deal şi s-a instalat acolo. Însă oamenii, uniţi şi puternici l-au alungat şi i-au luat locul, punând temelia satului Drăguş. De aici vorba că oamenii din sat sunt „răi ca dracu’“, iar ca să ajungi la Draguș, ori de unde vii, trebuie să urci.
Lăsând poveştile la o parte, prima atestare documentară a satului este de prin secolul XVII. A fost comună până în anul 1968, când şi Făgăraşul era judeţ. Apoi comuniştii au mutat reşedinţa de comună în satul Viştea de Jos, pentru că era situat pe Drumul Naţional 1. Comuna Drăguş a fost reînfiinţată în urmă cu ceva ani, însă nu are decât un singur sat: Drăguş, celelalte rămânând ale comunei Viştea.
Căpşunii
Localnicii povestesc că în perioada comunistă în satul lor era cea mai mare plantaţie de căpşuni din Transilvania, întinsă pe 40 de hectare. Fructele erau scumpe, iar încă de atunci viaţa drăguşenilor era prosperă. După Revoluţia din 1989, când s-a desfiinţat Cooperativa Agricolă de Producţie, fiecare familie a primit în arendă câte o parcelă, de câte şase ari de căpşuni, iar producţia o puteau valorifica după bunul lor plac. În acea perioadă, oamenii câştigau pe an contravaloarea de atunci a unui autoturism Dacia nou, adică aproximativ 70.000 de lei. Din păcate, în timp, culturile de căpşuni s-au învechit şi nu au mai fost aduse plante noi, tratate, aşa că, an de an, producţia a fost tot mai slabă. În acest moment, din vestita plantaţie de 40 de hectare de căpșuni, nu a mai rămas nimic.
Cârpa de Drăguş
Costumul popular al drăguşenilor are elemente deosebite faţă de toate satele din jur. Specifice sunt „pălăriuţele cu cicur“, purtate atât de femei, dar şi de bărbaţii tineri. De asemenea, renumite sunt şi pieptarele de Drăguş, renumite prin culorile vii, predominând foxinul de Drăguş (o combinaţie de culoare între roşu, roz şi mov), dar şi şurţurile, care diferă în funcţie de vârstă: de la roşu şi culori vii la fete şi până la negru la femeile bătrâne.
Un rol deosebit în viaţa satului îl are „cârpa de Drăguş“, un obiect nelipsit la nunţi, dar şi la înmormântări. Este vorba despre ţesătura cu motive populare care, după ce a fost ţinută de miri în timpul slujbei de căsătorie, este aşezată ca o fundă deasupra icoanelor din casa lor. Cu aceeaşi „cârpă“ sunt învelite şi mâinile mortului înainte să fie dus la groapă. Drăguşenii obişnuiesc să dăruiască astfel de cârpe preotului la nunţi şi înmormântări. Bătrânii încă le păstrează cu sfinţenie pe pereţi, deasupra tuturor icoanelor din casă.
Rezistenţa anticomunistă
Bătrânii încă îşi amintesc de Remus Sofonea, renumitul luptător în rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraşului, care era drăguşean de-al lor. Ei spun că acesta era un student foarte deştept, care a reuşit să sustragă arme de la o unitate militară din Sibiu şi le-a dus partizanilor. Din păcate, a fost rănit de securişti la puţin timp după fapta sa şi s-a ascuns în casa lui Olimpiu Borzea, din Viştea de Jos, unde a şi murit, la puţină vreme.
Alţi drăguşeni care au luptat împotriva regimului comunist au fost Vichente Codrea, Victor Dâmboiu, Savu Făgărăşan, Romulus Fogoroş, Ion Ghindea, Vichente Popa, Ion Poparad, Viorel Rogozea, Spiridon Socaciu sau Viorica Sofonea. Ultima a fost mama lui Remus Sofonea, care a primit de la securişti o bătaie soră cu moartea în momentul în care era însărcinată şi a născut un copil cu dizabilităţi din această cauză.
Satul vedetă al cercetării sociologice românești
În 1929, în Drăguş, poposea o echipă de cercetători pregătiţi de savantul Dimitrie Gusti, veniți să studieze viaţa satului. Oamenii se uitau suspicioşi la domnii de la Bucureşti care păreau atît de interesaţi de satul lor, uitat de lume. Şeful oamenilor de ştiinţă era un învăţat renumit, şi sătenii s-au mirat tare cînd l-au văzut intrînd în casele lor, aşezîndu-se la masă, stînd de vorbă cu ei în grajdul de vite, făcîndu-le fotografii şi filmîndu-i la coasă sau în timpul horelor. Marele savant Dimitrie Gusti a făcut din Drăguş satul vedetă al cercetării sociologice româneşti. Filmul din 1929, primul documentar românesc, era rezultatul muncii unei echipe numeroase de cercetători din cele mai variate domenii. Aceştia descinseseră în Drăguş, sat ales de academicianul Dimitrie Gusti, pentru complexitatea datelor pe care le furniza cercetării. Pornind de la premisa că satul românesc conservă tradiţii, dar suferă şi procese de transformare, Dimitrie Gusti a vrut să imortalizeze realitatea din Drăguş sub toate aspectele ei: viaţă socială, obiceiuri, ocupaţii, cutume, etnografie, tot ce se poate şti despre o localitate.

LĂSAȚI UN MESAJ