Dragobete este zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Acesta este, de fapt, un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei.
Celebrarea Dragobetelui se bucură de o simbolistică aparte, extrem de bogată și interesantă. Acesta reprezintă atăt începutul, cât și sfârsitul, începerea unui nou anotimp, moment în care natura începe să prindă viață, dar și sfârșitul desfrâurilor lumești deoarece începe Postul Sfânt al Paștelui.
Pentru că sărbătoarea este şi una a renaşterii naturii, nu se sacrifică şi nu se cumpără animale în ziua de Dragobete.
Pentru a nu-ţi atrage furia lui Dragobete, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci nimic de ziua lui. Singurul lucru pe îți dă voie să îl faci este curăţenia în casă, primenind căminul pentru ca anul ce vine să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă.
Se spune că trebuie să petreci în ziua de Dragobete şi să atingi măcar o persoană de sex opus, altfel nu vei fi doar singură, ci te va ocoli norocul tot anul.
În dimineaţa de Dragobete, la ţară, fetele se îmbracă frumos şi pornesc prin văi şi lunci, culegând primele flori ale primăverii. Oamenii cumpăra brânduşe, viorele sau ghiocei pe care urmează să le agăţe la icoane. Se spune că acest simplu gest te va păstra tânără şi va înlătura invidia şi gândurile rele îndreptate asupra ta.
Florile uscate se aruncă pe o apă curgătoare în ziua de Sânziene, ca toate relele să plece la vale odată cu ele.