
Numărul elevilor făgărăşeni care beneficiază de programul guvernamental ,,Bani de liceu” scade de la an la an. Se pare că, de frica anchetelor sociale, introduse obligatoriu din acest an, mulţi au renunţat la a-şi mai depune dosarele cu cereri.
Numărul celor care beneficiază de ajutor din partea statului a scăzut simţitor în acest an. Dacă anul trecut la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ au existat 35 de dosare înregistrate, acum doar 29 de elevi vor primi bani în cadrul acestui program. La fel şi la Grupul Şcolar „Doctor Ioan Şenchea“, din 164 de dosare, câte erau în 2008, doar 149 au mai fost depuse. Situaţia e similară şi la celelalte licee din oraş. „Se observă o scădere chiar serioasă a numărului de dosare depuse, de la 37 la 14“, ne-a declarat Dan Pandrea, directorul Colegiului Naţional „Radu Negru“.
Un motiv ar fi, spun dascălii, anchetele sociale introduse obligatoriu din acest an. „Având în vedere că metodologia s-a schimbat, cred că punctul suplimentar adăugat în această metodologie pe anul 2009 a fost cel care i-a determinat pe copii să nu mai depună atât de multe dosare. E vorba de efectuarea anchetei sociale, întrucât, probabil că anumite persoane depuneau cereri sau declarau venituri mai scăzute sau lipsa anumitor venituri, fără ca cineva să le verifice“, a mai declarat sursa citată.
Până în data de 23 octombrie vor fi efectuate anchetele sociale la domiciliul elevilor, iar la sfârşitul lunii va fi afişată pe internet lista cu beneficiarii acestui program.
Laura RAMBA