
De câteva luni s-a hotărât, iar acum s-a trecut la fapte! Consilierii locali au hotărât în urmă cu câteva luni, la propunerea Comisiei de Circulaţie, ca o porţiune din strada 1 Decembrie 1918 să devină arteră cu sens unic. Acum, angajaţii Primăriei au început montarea stâlpilor pentru amplasarea indicatoarelor rutiere, iar de joi, şoferii vor trebui să se conformeze.
În data de 29 octombrie 2012, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre cu numărul 79 privind restricţionarea traficului rutier de pe strada 1 Decembrie 1918 pe un singur sens de mers, dinspre nord spre sud.
Măsura a fost luată din cauza frecventelor accidente de circulaţie cauzate de slaba vizibilitate din zona Centrului Prolis, pe sensul de mers spre centrul municipiului. De asemenea, circulaţia pe artera care care face legătura cartierelor 13 Decembrie şi 1 Decembrie 1918 cu centrul oraşului era mereu îngreunată din cauza autoturismelor parcate pe carosabil.
Aşadar, şoferii vor avea voie să circule doar dinspre intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 cu Mihai Eminescu (zona Centrului Prolis) spre intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 cu George Coşbuc( zona magazinului Top Vest) .
Prevederile acestei hotărâri de consiliu vor fi puse în practică din această săptămână. Aşadar de joi, şoferii vor trebui să se conformeze şi să respecte normele adoptate.
Şoferii care încalcă legea circulaţiei vor fi drastic sancţionaţi.
(Mihaela BĂRGĂOANU)