De ce luna martie, este cunoscută ca luna femeii!

0
71
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Luna martie este cunoscută la nivel internațional, ca luna femeii, mai ales datorită zilei de 8 martie când este ziua femeii. Adevărul este că întreaga lună este dedicată doamnelor și domnișoarelor. Martie este declarată drept luna femeii la nivel internațional ca urmare a contribuției pe care o dețin femeile în istorie și în societatea contemporană.
În anul 1911 ziua de 8 martie a fost pentru prima dată sărbătorită drept Ziua Internațională a Femeii în Europa. În multe state europene, dar și de peste ocean, drepturile femeilor reprezentau un subiect politic aprins. Sufragiul femeilor, dorința de a participa la vot, reprezenta o prioritate pentru multe organizații feministe.
Însă odată cu criza economică din 1930, care s-a resimțit la nivel mondial, iar apoi cel de-al doilea război mondial, drepturile femeilor nu au mai reprezentat o prioritate. În anii 1950 și 1960, ca urmare a “problemei” evidențiate – femeile casnice care renunțau la aspirații profesionale și intelectuale pentru viața de familie – mișcarea a reînviat. Dorința de eliberare a femeilor, interesul în problemele lor dar și realizările lor din decursul istoriei au reînviat.
Până în anii 1970 s-a reușit introducerea multor femei în cartea de istorie, așa cum era predată copiilor la școală, însă nu erau informații complete. Multe universități au început să includă în programa lor de studiu istoria femeilor și alte domenii vaste de studiu similare. În 1978 în California, prin Forța Sarcinii în Educație a Comisiei Sonoma cu privire la Statutul Femeilor, a început celebrarea unei Săptămâni de Istorie a Femeilor, aleasă să coincidă cu Ziua Internațională a Femeii, 8 martie. Reacția la scară largă a fost una pozitivă, școlile începând să găzduiască propriile programe de acest gen. Apoi, s-a dorit declararea sa la nivel național, prin intermediul unei hotărâri a Congresului.
Trei ani mai târziu, Congresul SUA a stabilit legal Săptămâna Naționala a Istoriei Femeilor. Această recunoaștere a încurajat o participare și mai largă în cadrul său, iar școlile s-au concentrat pe proiecte speciale și expoziții care celebrau istoria femeilor. Organizațiile au sponsorizat discursuri tematice și au fost distribuite materiale tipărite despre aportul femeilor notabile.
În anul 1987, Congresul a extins la cerere ca săptămâna să fie extinsă la o întreagă lună și a emis începând de atunci, cu sprijin vast, o hotărâre pentru Luna Istoriei Femeilor. Președintele SUA la rândul său a emis o proclamație specială pentru această lună. Pentru a extinde suplimentar istoria femeilor în curricula de istorie, s-a discutat înființarea unui Muzeu Național al Istoriei Femeilor în Washington, menit să crească gradul de conștientizare și cunoaștere asupra impactului femeilor în istorie.
Femeile obișnuite, dar și cele notabile joacă dintotdeauna un rol primordial la nivelul întregii lumi. Munca, dăruirea și dragostea lor se cere apreciată și celebrată, iar contribuțiile pe care le-au avut în cursul istoriei sunt impresionante.
sursa:voios.ro
sursa foto:antreprenoare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ