Camera Deputaților, for decizional, a adoptat legea privind alăptatul în public care stabilește sancționarea persoanelor fizice și juridice care interzic sau împiedică alăptarea în public. Amenzile, care vor fi date de Ministerul Afacerilor Interne sau de Protecția Consumatorului, sunt cuprinse între 100 și 2.000 de lei. Legislația din România nu interzicea alăptatul în public.
Proiectul de lege privind alăptarea în public a fost pus în dezbatere publică la Senat în toamna anului 2017, de mai mulți parlamentari liberali și de la USR.
Potrivit legii, următoarele fapte constituie contravenții:
– evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil de până la 24 de luni;
– interzicerea în orice mod a alăptării în spaţii publice a unui copil de până la 24 de luni;
– refuzul furnizării de servicii unei persoane care alăptează un copil de până la 24 de luni, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.
sursa:g4media.ro