
O săptămână plină de activităţi pentru copiii cu dizabilităţi. Un coregraf şi un compozitor din America sunt prezenţi la Făgăraş pentru a lucra cu cei de la centrul Diaconia din Şercaia. Scopul acestor activităţi este de a-i face pe copii să se cunoască mai bine şi de a coopera şi prin alte metode.
În această săptămână, în sala mică a Casei Municipale de Cultură se desfăşoară un curs special pentru copiii cu dizabilităţi. Persoane de toate vârstele sunt prezente pentru a lua parte la aceste lecţii de cunoaştere şi de egalitate între ei.
Nu este pentru prima dată când coregraful englez se află la Făgăraş. De această dată însă a rămas plăcut surprins de faptul că aceşti copii cu dizabilităţi se descurcă şi înţeleg mult mai bine iar numărul persoanelor fără afecţiuni prezente la curs este din ce în ce mai mare.
Aceştia îşi desfăşoară activităţile acompaniaţi de muzică care este improvizată pe loc.
Psiho-terapeuţii au declarat că le face o deosebită plăcere să lucreze cu aceşti copii şi de a-i integra în mediul persoanelor fără probleme.
(L.S.)