Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

0
305
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Administrația Națională de Meteorologie a emis estimările meteorologice pentru următoarele două săptămâni. Vremea se va păstra în aceleași coordonate cu care ne-a obișnuit anul acesta. Astfel în Transilvania, pe parcursul celor 2 săptămâni, temperaturile maxime medii nu vor avea oscilații semnificative și se vor încadra între 5 și 8 grade. Temperaturile minime medii, în prima săptămână vor avea ușoare fluctuații de la o zi la alta și se vor încadra între -1 și 3 grade, iar în doua săptămână nu vor avea variații semnificative și se vor încadra între -2 și 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată pe 11 ianuarie.
La munte, vremea se va răci ușor și treptat până în data de 13 ianuarie, astfel că mediile maximelor vor coborî de la 2 spre -2 grade și ale minimelor de la -2 până la -6 grade. După acest proces regimul termic va deveni oscilant, astfel că valorile diurne vor fi de -1…2 grade, iar cele nocturne de -6…-2 grade. Precipitațiile iși vor face apariția pe aproape tot intervalul estimat, dar cu o probabilitate mai mare ca acestea să fie extinse în zilele de 10 și 11 ianuarie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Sursa:meteoromania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ