În contextul scumpirii energiei, există două metode garantate de a reduce costurile cu factura de energie. Prima este eficientizarea consumului, a doua este producția de energie electrică în regim propriu pentru consum dar și distribuitor în rețea, devenind astfel prosumator.
Un prosumator este în același timp și consumator și producător de energie electrică, iar surplusul îl injectează în rețea și este compensat de către furnizorul cu care are contract. Oricine poate să devină prosumator, cu condiția să instaleze un sistem fotovoltaic care să producă surplus de energie.
Numărul de prosumatori, adică utilizatori care îşi produc singuri energia necesară pentru consum, racordaţi la reţeaua de distribuţie a ajuns la peste 40.000, iar Autoritatea de Reglementare în Energie estimează că va depăși 100.000 în acest an, arată un comunicat al instituției, citat de economedia.ro. În acest context, ANRE a realizat un ghid dedicat acestei categorii de utilizatori, care poate fi accesat AICI.
În acest ghid, ANRE a realizat scheme care descriu etapele procesului de racordare pentru toate situațiile prevăzute în procedură, cu detalierea activităților alocate utilizatorului, operatorului de distribuție și operatorului economic atestat care proiectează și execută instalația de racordare, precum și cu menționarea termenelor aferente fiecărei activități.
Prosumatorii care dețin centrale de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie (SRE) cu putere instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum și care nu beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pot vinde prin mecanisme de compensare energia electrică produsă și livrată în rețea, furnizorilor de energie electrică cu care aceștia, în calitate de consumatori finali, au încheiat contract de furnizare.
Conform reglementării, prosumatorii cu puterea instalată de cel mult 200 kW pe loc de consum pot beneficia, la cerere, de mecanismul de compensare cantitativă, iar cei cu puterea mai mare de 200 kW, dar de cel mult 400 kW pe loc de consum, de mecanismul de regularizare financiară. Mai multe amănunte găsiți pe eon.ro