Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

Titlul cunoscututului film românesc mi s-a părut potrivit pentru acest ultim editorial din 2012. O vastă maşinărie mediatică şi publicitară a „lucrat“ sitematic, de vreo câţiva ani încoace, la acest pseudosubiect de presă, care s-a sfârşit zilele trecute, într-un absolut previzibil fâs. Ziarele şi televiziunile au dat o dimensiune mai mult mondenă acestei teme a Apocalipsei. S-au făcut filme, s-au scris articole şi cărţi, s-au încercat explicaţii şi interpretări asupra neterminatului calendar mayaş şi al aşa-ziselor sale consecinţe devastatoare pentru omenire. S-au vândut buncăre antiatomice, kit-uri de supravieţuire şi stocuri de alimente, deşi nimeni nu ştia de ce natură va fi acest ipotetic sfârşit. Da, au fost destui săraci cu duhul şi slabi de înger care să-i creadă pe aceşti neoprofeţi mincinoşi. Niciun om normal, cu scaun la cap, nu putea crede o asemenea ipoteză, ajunsă subiect trendy. Sigur, o vom sfârşi vreodată, pe rând (mai rar), pe sărite (cel mai probabil) sau toţi odată (cine poate şti!?). Dar nu în mijlocul unui asemenea…carnaval!

Deşi, dacă privim în jurul nostru, nu putem să nu constatăm că lumea de azi a ajuns să semene din ce în ce mai mult cu Sodoma şi Gomora. Nu e cazul să enumăr eu aici toate relele care ne înconjoară şi toate răutăţile care ni s-au cuibărit în suflet. Nici nu e de mirare că Dumnezeu ne dă câte o palmă sub forma unor dezastre naturale, catastrofe ecologice sau tot felul de cataclisme. Iar nouă, românilor, o veşnică dihonie, o nelinişte continuă, ce împlineşte 23 de ani zilele acestea. Pentru noi, acest 21 decembrie poate avea într-adevăr semnificaţia morţii unei lumi şi naşterea alteia. O lume veche, căreia tot mai mulţi îi duc dorul, pe măsură ce prezentul nu oferă alternative şi scurgerea timpului estompează sau chiar face uitat răul. O lume nouă, nu neapărat mai bună, cât altfel, o lume în care, rămaşi fără bici, dar şi fără o educaţie (familială, şcolară şi creştină) temeinică, ne învârtim bezmetici, fără o direcţie clară, fără să ştim ce vrem şi încotro ne ducem.

Îi înţeleg pe nostalgici şi am încercat demult să îi mai conving sau condamn. Personal, aceste vremuri nu îmi plac, iar de celelalte nu mi-e dor… Nu îmi place că din dreptul de a alege şi a fi ales s-a ajuns la propulsarea unui fanfaron incult ca Gigi Becali în Parlament sau că din libertatea cuvântului s-a ajuns ca un şmecheraş ca DD să spele pe creier populaţia care îl vede ca pe un nou Mesia antisistem. Sau că din libertatea de circulaţie s-a ajuns la exodul creierelor sau la dreptul de spăla babele occidentale la fund. Sau că Europa ne consideră în continuare, cum a făcut-o pe parcursul întregi istorii, ca pe o provincie, ca pe o colonie. Suntem oare noi românii nişte damnaţi, sortiţi să joace veşnic rolul de slugă?

Dar poate ceea ce trăim nu este decât un Purgatoriu, din care vom ieşi mai purificaţi. Noi, cei îmbătrâniţi în rele ne vom duce şi o generaţie nouă şi curată, crescută şi educată altfel, va fi mai bună decât noi. Nu toţi cei merituoşi şi eminenţi vor pleca şi nu toţi cei rămaşi or fi puşlamale fără creier!

Aşadar, am scăpat de sfârşitul lumii. Dar sunt convins că v-aţi întrebat, mai în glumă-mai în serios, „Dacă ar fi să …fie, eu ce aş face?“ Aş face toate nebuniile pe care mi le-am reprimat sau aş dori să fiu alături de cei dragi? Să mă împac cu cei cu care m-am certat, să îi iert pe cei cate m-au nedreptăţit, să părăsesc lumea asta cu sufletul neapăsat?

N-a venit sfârşitul lumii, dar vine Crăciunul, vine Noul An şi tocmai ăsta e spiritul care ar trebui să ne domine. Aşadar, din acest colţ de pagină, vă doresc un Crăciun Fericit, cu pace în suflet şi cei dragi alături, iar în Noul An, să aveţi, în fiecare dimineaţă, puterea de a o lua de la capăt!