Începând de luni seară cea mai abundentă ninsoare din acest an, a căzut peste Făgăraș. Străzile au fost acoperite cu un start nou de zăpadă de la ninsoarea care a căzut continuu mai bine de 20 de ore, stratul de zăpadă ajungând în anumite zone la peste 30 de cm.
Din păcate ninsorile abundente și zăpada umedă au creat și probleme, astfel încât municipalitatea a fost nevoită să intervină în mai multe situații când, din cauza zăpezii grele, un copac s-a prăbușit pe strada Fără Nume din cartierul Tudor Vladimirescu, dar și la îndepărtarea mai multor fire căzute pe trotuare din multe zone ale Făgărașului.
Din punct de vedere al deszăpezirii, Salco Serv a intervenit încă de luni seara de la ora 19.00, cu o mașină care a degajat zăpada de pe principalele artere. În dimineața zilei de marți, începând cu ora 4.00, au trecut la deszăpezire și celelalte mașini disponibile, pentru a asigura fluidizarea circulației în întreg municipiul. Astfel pe străzile din Făgăraș și-au făcut apariția trei mașini mari, care deszăpezesc străzile și o mașina mică pentru trotuare, acolo unde se poate intra cu aceasta din urmă. Acestor utilaje li s-au adaugat peste 60 de oameni care degajează zăpada cu lopețile, în zonele trecerilor de pietoni, pe trotuare și în jurul școlilor.
În timpul nopții, activitatea de deszăpezire a vizat străzile principale, după care, în cursul acestei dimineți, s-a intrat pe cele secundare și cele din interiorul cartierelor.
Acțiunile de deszăpezire s-au făcut etapizat. Astfel etapa întâi, a vizat arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, traseele pe care circulă mijloacele de transport în comun. În etapa a doua s-a trecut la deszăpezirea străzilor de legătură cu arterele principale, iar în etapa a treia, au fost deszăpezite străduțele din interiorul cartierelor. Activitatea de deszăpezire în municipiul Făgăraș este asigurată de către Salco Serv SA.