CSM, victorie la Cristian

0
30
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

CSM Făgăraş se găseşte în plină perioadă de pregătire. Cu un nou antrenor pe banca tehnică, Adrian Hârlab, făgărăşenii au susţinut la sfârşitul săptămânii trecute un nou test de verificare, în deplasare, la colega de serie  Inter Cristian. La finele celor 90 de minute, victoria a revenit echipei CSM, cu 1-0, prin golul susţinut de Ţăruş în min. 21.

,,A fost o partidă utilă, în care am putut să-i văd la lucru pentru prima dată pe băieţi. Mi-am putut face o primă impresie asupra potenţialului pe care îl au şi în general, sunt mulţumit. Până la startul campionatului vom mai susţine două-trei jocuri amicale, după care putem să definitivăm lotul cu care vom aborda acest campionat”, ne-a declarat Adrian Hârlab.

Alte nume noi care au apărut în lotul făgărăşean sunt portarul Vlad de la FS Oneşti, Lup de la FC Braşov şi Piteriu de la Viromet Victoria.

În partida de la Cristian, CSM a folosit următoarea echipă: Neagu (Vlad, Beleaua) – Băcilă, Tufar (Motrici), Onciu, Motoc – Ciocan (Piteriu), Văsâi (Vezeteu), Marşavela, Ţăruş (Călinescu), Neamţu (Streza, Lup).

Un alt joc amical pe care făgărăşenii îl vor susţine în această săptămână va avea loc marţi, 9 august, în deplasare la Înfrăţirea Hărman. Startul campionatului Ligii a IV-a va avea loc sâmbătă 20 august, programul etapelor urmând a fi stabilit la mijlocul acestei săptămâni, la sediul AJF.

LĂSAȚI UN MESAJ