Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 50 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 601.337.950,44 de lei. Anunțul a fost făcut, vineri 10 februarie 2023, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, mdlpa.ro.
Printre cele 50 de contracte semnate prin „Anghel Saligny”, în valoare de peste 601 milioane lei se află și proiectul pentru Varianta Ocolitoare a Municipiului Făgăraș care a primit 16.000.000 de lei. În programul „Anghel Saligny“, Făgărașul a depus două proiecte: unul pentru realizarea variantei de ocolire a municipiului și altul pentru modernizare drumuri. Din cele două depuse, finanțare a primit doar proiectul „Construire Variantă de Ocolire a Municipiului Făgăraș“.
Contractele semnate vizează modernizarea unor drumuri județene, străzi și drumuri de interes local, reabilitarea unor poduri și înființarea, modernizarea sau extinderea unor sisteme de alimentare cu apă, a unor rețele de canalizare și a unor stații de epurare a apelor uzate. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 457, în valoare totală de 4.854.703.632,21 de lei – a precizat ministrul dezvoltării.
Acasă Economic-Social Cseke Attila, ministrul dezvoltării, a semnat finanțarea ocolitoarei Făgărașului