Guvernul a discutat în ședința de miercuri, 16 iunie, în primă lectură, un proiect de Ordonanță de urgență (OUG) pentru modificarea art. 3 din Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, care prevede majorarea alocațiilor de stat pentru copii abia de la 1 ianuarie 2022 și la nivelul la care ar fi trebuit să fie la 1 iulie anul acesta, conform Ordonanței de urgență 123/2020 adoptate în vara anului trecut de Guvernul Orban, când Florin Cîțu era Ministru de Finanțe.
Creșterea alocațiilor pentru copii care ar fi trebuit să aibă loc pe 1 iulie, potrivit calendarului agreat de Guvernul Orban anul trecut, va fi amânată pentru 1 ianuarie 2022. Mai exact, alocațiile ar crește de la 214 lei în prezent la 242 de lei pentru copiii cu vârste între 2 ani și 18 ani și de la 427 de lei în prezent la 486 de lei pentru copiii cu vârste de până la 2 ani sau copii cu handicap, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență, consultat de HotNews.ro. Acesta mai prevede și indexarea alocației cu rata medie anuală a inflației începând cu 1 ianuarie 2023. Însă, proiectul de act normativ contrazice un amendament aprobat marți în Comisia de Muncă din Camera Deputaților, care prevede majorarea doar cu rata inflației de la 1 ianuarie anul viitor.
Acest amendament a fost aprobat în ciuda faptului că reprezentanții puterii, inclusiv președintele Camerei Deputaților, au anunțat încă din luna mai, în mai multe rânduri, că va fi mutată majorarea de la 1 iulie 2021 la 1 ianuarie 2022, nu că renunță la această creștere.
Practic, pe de o parte, în plenul Camerei Deputaților va fi promovată o lege care vizează o majorare de la 1 ianuarie doar cu rata inflației, iar pe de altă parte, Guvernul discută un proiect de OUG care prevede amânarea creșterii de la 1 iulie la 1 ianuarie.
De altfel, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a spus, marți, că indiferent de amendamentele din Parlament, alocațiile vor fi majorate la 1 ianuarie. Însă, în cele din urmă, conform proiectului de OUG, indexarea cu rata inflației va fi făcută din ianurie 2023, nu ianuarie 2022. Acesta a mai precizat atunci că se va găsi soluţia legislativă astfel încât de la 1 ianuarie 2022 să crească alocaţiile cu 20%.
Ce prevede proiectul de OUG găsiți AICI