
Lacătele bisericii din Lisa au fost marţi, 31 mai, luate de pe poartă! Şi nu pentru că localnicii au revenit la sentimente mai bune faţă de noul preot, ci pentru că în vizită a venit chiar Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza. Acesta a mers personal la locaşul de cult pentru a lămuri lucrurile cu privire la mutarea parohului din sat la o altă biserică.
Deşi despre vizita mitropolitului ştiau doar consilierii bisericii, în câteva minute, zeci de săteni s-au adunat la poarta locaşului de cult. Aceştia au aşteptat câteva zeci de minute în stradă pentru a vedea ce hotărâre au luat reprezentanţii lor în consiliul parohial, împreună cu mitropolitul. Singura lor nemulţumire era legată de motivul transferării parohului lor la un alt locaş de cult.
„Poate are o problemă personală, nu vrem neapărat s-o ştim. Dar vrem să vină şi să se bucure de roadele muncii lui. A muncit mult aici, a pictat biserica şi a muncit alături de oameni. Iar acum, când să se bucure, a fost mutat“, au spus oamenii.
Din stradă, oamenii au mers la uşa bisericii să aştepte o veste bună. Aşa că persoanele care ieşeau din locaşul de cult erau asaltate cu întrebări. Toată lumea era curioasă de ceea ce se discuta înăuntru.
La finalul şedinţei, a venit şi vestea: „Părintele nu se va mai întoarce înapoi, pentru că nu mai are nici el voinţă să se întoarcă. Iar Înalt Preasfinţitul nu vrea să calce peste decizia preotului. Aşa că va veni alt preot“, a spus un sătean.
Mitropolitul însuşi le-a explicat că parohul lor nu vrea să mai revină, astfel că de joi, credincioşii din Lisa vor avea un alt preot. „Joi vom oficia o liturghie, vom sfinţi un diacon pe care îl avem la Mitropolie. Iar în 14 august, înainte de sărbătoarea de Sfânta Maria, venim şi sfinţim biserica, chemându-l şi pe părintele ce s-a ostenit aici, să primească ceea ce se cuvine“, a spus IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Chiar dacă aşteptau explicaţii mai clare, niciun sătean nemulţumit de decizia episcopiei nu a îndrăznit să vorbească despre acest lucru, mai ales că toţi cei care au fost duminică în faţa bisericii să-şi spună păsurile au fost chemaţi la Poliţie. Asta în contextul în care nimeni din cadrul bisericii nu a depus vreo plângere.
„În privinţa problemei religioase, singurii care pot face sesizări sunt Consiliul Parohial şi Episcopia. Noi nu am făcut nicio sesizare, nimeni nu va fi tras la răspundere“, a mai spus IPS Laurenţiu Streza.
Însă, până la urmă, au înţeles cu toţii că nu mai este loc de întoarcere a parohului lor aşa că s-au bucurat de prezenţa celui care le-a fost preot timp de mai mulţi ani, Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza.
(Mihaela BĂRGĂOANU)