
Odată cu publicarea spre consultare a Ghidului solicitantului, în cadrul Intervenției DR 12-„Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani”, una dintre cele mai importante linii de finanțare pentru agricultura românească în 2026, se observă o serie de condiții stricte pe care fermierii trebuie să le respecte pentru a putea accesa sprijinul nerambursabil.
La Subcapitolul 2.2 din Ghidul solicitantului, sunt stabilite regulile care duc la eligibilitatea proiectului:
- Înregistrarea oficială a exploatației– Solicitantul trebuie să figureze în sistemele APIA sau ANSVSA, în funcție de specificul activității, înainte de depunerea cererii de finanțare. Mai precis, nu se pot accesa fonduri dacă ferma nu este în bazele de date oficiale, cu toate terenurile declarate și animalele înregistrate corespunzător. În plus, fermierul trebuie să aibă un cod de exploatație pe forma juridică sub care aplică și să dovedească dreptul de folosință asupra terenurilor pe toată durata proiectului, inclusiv pentru perioada de monitorizare de 5 ani.
- Dimensiunea economică a fermei– Pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că exploatația are o dimensiune de minimum 12.000 euro SO (standard output). Acest prag se calculează pe baza tuturor activelor fermei – terenuri, animale, culturi – și trebuie să fie justificat prin datele din APIA sau ANSVSA. Mai mult, această dimensiune nu poate scădea sub pragul minim pe toată durata implementării proiectului, fiind permisă doar o variație limitată.
- Viabilitatea economică– AFIR verifică situația financiară a solicitantului, iar în mod normal este necesar ca rezultatul din exploatare să fie pozitiv cel puțin într-unul dintre anii anteriori. În cazul fermelor afectate de calamități sau al celor aflate la început de drum, nu se aplică acest criteriu. În paralel, indicatorii economico-financiari din proiect trebuie să se încadreze în limitele stabilite și să demonstreze sustenabilitatea investiției pe termen mediu.
- Asigurarea cofinanțării– La depunerea cererii este suficientă asumarea acestei obligații, dar, în etapa de contractare, fermierul trebuie să prezinte dovezi clare – fie extras de cont, fie contract de credit. Termenele sunt stricte: maximum 3 luni pentru investiții simple și 6 luni pentru cele complexe. Fără această dovadă, proiectul nu poate fi semnat.
Un alt aspect de luat în calcul este statutul solicitantului în fermă. Acesta va fi verificat atent. Beneficiarul trebuie să fie șeful exploatației, adică persoana care exercită controlul real asupra deciziilor și activității agricole. În același timp, trebuie să demonstreze că are competențe profesionale în domeniul proiectului, fie prin studii, cursuri de calificare, fie prin experiență practică de minimum 12 luni în agricultură.












