Și anul acesta primăria organizează Târgul Mărțișorului, în centrul Făgărașului. Meșteșugarii și comercianții de mărțișoare din Municipiul Făgăraș și din Țara Făgărașului sunt invitați să participe. Aceștia trebuie să fie entități juridice (SRL, PFA, PFI, IF, II, asociații sau fundații). Dosarele de selecție pot fi depuse până la data de 22 februarie 2024, la registratura din cadrul Primăriei Făgăraș. Târgul Mărțișorului se va desfășura în perioada 26 februarie – 3 martie 2024, în parcul central din fața Primăriei Făgăraș, pe locul unde a fost instalat patinoarul. Un lucru inedit, comercianții nu o sa mai folosească corturi colorate sau alte improvizații ci doar corturi de culoare albă.