Concurs de matematică

0
38
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

cerc-vijoli-bunAu avut ocazia să câştige bani dacă au demonstrat că sunt buni la matematică. Liceeni din Făgăraş, Victoria şi Rupea au putut demonstra cât de bine se descurcă cu numerele la concursul zonal de matematică care a avut loc la Colegiul Tehnic Aurel Vijoli. Cei care s-au dovedit cei mai pricepuţi au fost răsplătiţi cu premii în bani.

83 de elevi de la şapte licee din ţară s-au pregătit intens pentru concursul zonal de matematică. Competiţia are în loc în fiecare an, iar de această dată, Colegiul Tehnic Aurel Vijoli a fost gazda evenimentului. ,,Prin rotaţie, îi vine rândul fiecărui liceu să organizeze acest eveniment. Anul acesta, noi suntem gazdele competiţiei şi, cu ajutorul Consiliului Local, am reuşit să organizăm totul să fie cât mai bine”, ne-a spus directorul adjunct al Colegiului Tehnic Aurel Vijoli, profesoara Mariana Franga.

Concursul se adresează atât elevilor de la liceele teoretice, cât şi celor de la liceele tehnologice, iar subiectele au diferite, în funcţie de profilul claselor în care învaţă tinerii. “Ne bucurăm să introducem în competiţie şi elevii liceelor tehnologice care din diverse motive nu pot să acceadă la fazele superioare ale olimpiadelor şcolare şi atunci este bine să participe şi ei având concurenţi de la acelaşi profil de liceu şi cu aceeaşi programă la matematică”, a declarat Simona Şerb, profesor de matematică.

De la Colegiul Tehnic Aurel Vijoli au participat 11 elevi. Cu toţii s-au pregătit timp de câteva săptămâni pentru competiţie. În timp ce unii participă pentru prima oară la concurs, alţii au deja experienţa unor confruntări similare: ,,Am mai participat şi anul trecut ; îmi place pentru că trăiesc experienţe noi’’, ,,Am mai participat şi la concursul « Cangurul », nu cred să fie prea greu’’, ,,Ne-am pregătit suplimentar, la clasă şi acasă şi sper să reuşim să ne clasăm în frunte’’, ne-au declarat câţiva dintre competitori.

Odată cu competiţia zonală de matematică, a fost lansată şi revista de profil ARISTOTELIANA, publicaţie concepută şi scrisă de elevii şi cadrele didactice din Rupea şi Făgăraş.
Lavinia GHEORGHE

LĂSAȚI UN MESAJ