
Concertele de la Cover Club se succed cu o viteză ameţitoare. Abia s-au stins ecourile excelentului concert susţinut de Marius Pop şi trupa sa, că vineri, iubitorii muzicii de calitate sunt din nou „convocaţi“ la concert. De această dată, de la chitare şi baterie, se trece la voce şi pian. „Invitata din acest weekend se numeşte Manuela Cara. Este o artistă cu un timbru vocal extrem de plăcut şi senzual. Ea a lansat pe 22 octombrie un disc de jazz senzaţional – „Let’s Fall In Love“, având alături doi muzicieni cu adevărat deosebiţi: pe maestrul Jancy Korossi şi pianista Ramona Horvath. Turneul de promovare trece, iată, şi pe la Făgăraş. Este primul disc din cariera artistei şi el cuprinde o alternanţă de cunoscute cântece americane şi româneşti, ce crează o atmosferă foarte plăcută, cum nu ne îndoim că va fi şi la concert“, ne-a spus Viorel Morărescu, unul din organizatorii evenimentului.
Manuela Cara este o instrumentistă şi vocalistă româncă emigrată în Canada. Ea a studiat cu mari muzicieni români şi a cânta alături de ei. „Manuela Cara s-a născut într-o familie de muzicieni. A studiat vioara şi pianul la Liceul de muzică „George Enescu“, apoi canto-muzică uşoară şi jazz la Şcoala Populară de Artă din Bucuresti. Ea a studiat jazzul cu Johnny Răducanu şi a debutat, obţinând Premiul I la Festivalul de jazz de la Sibiu, în 1983, cântând tocmai alături de profesorul ei. A mai cântat la Festivalurile de jazz de la Braşov, Costineşti şi Iaşi, după care a fost aplaudată pe multe scene de jazz din ţară şi străinătate – Franţa, Germania, Olanda, Belgia si Canada“, a mai spus Viorel Morărescu.
Concertul va fi prezentat de cunoscutul critic de jazz Alexandru Şipa şi va vea loc vineri, 19 noiembrie, de la ora 21.00. Informaţii şi rezervări se pot obţine la telefon 0721/547225.
Dan CIOCOIU