Compania de Drumuri (CNAIR) a deblocat licitaţia pentru Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraş după o suspendare de aproximativ trei luni, după cum consemnează economica.net. Noul termen pentru depunerea ofertelor la contractul de proiectare şi execuţie pentru lotul 3, Arpaşu de Jos – Sâmbăta de Sus (18 km), este 28 februarie, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Anterior, CNAIR reluase procedura de achiziţie şi pentru Lotul 2 Avrig – Mârşa (lotul cu bardoul), de asemenea suspendat după o contestaţie admisă a constructorului WeBuild (Astaldi). Pentru lotul 1, Sibiu (Boiţa) – Avrig cu o lungime de 14 kilometri, licitaţia rămâne, deocamdată, suspendată, iar pentru Lotul 4 CNAIR ar urma să finalizeze evaluarea celor şase oferte primite de la constructorii Automagistral (Ucraina), BogArt-Coni (România), Ictaş, Makzol şi Mapa (Turcia) respectiv Asocierea Strabag -Geiger.
Autostrada Sibiu – Făgăraș are 68 kilometri (cu 5 km drum de legătură Lot 4), cuprinde 4 loturi, iar durata este de 48 de luni din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru șantier.
Acasă Economic-Social CNAIR a ridicat suspendarea licitației pentru Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu –...