
A trecut etapa a șasea și formația din Făgăraș nu a reușit nici de această dată să câștige un punct sau să înscrie al doilea gol. Este un „record” absolut obținut de către o echipă din Făgăraș în istoria participărilor în ligile superioare ale fotbalului românesc. Nici una, fie că s-a numit Nitramonia, Ena Inter, Utilajul, FCM sau Chimia, nu a reusit „performanța” ca după șase etape să aibă un asemenea parcurs! Conducerea asociației are obligația de a se regrupa și de a merge mai departe pentru că nu este totul pierdut. Există și avantajul că în această serie sunt doar 11 echipe. Este momentul ca să se înceapă adevărata reconstrucție a echipei cu jucători tineri, de perspectivă care să poată ține pasul cu liga a treia. Reconstrucție care trebuie făcută cu răbdare ( vezi exemplul Unirea Tărlungeni!!!). Jucătorii pretențioși, care nu sunt interesați decât de marimea contractului trebuie să își găsească alte echipe care să le satisfacă pretențiile. La Făgăraș este nevoie de fotbaliști care să joace cu inima și care să își dea sufletul pe teren. Numai așa se va putea emite pretenții la acest nivel.
Rezultat și marcatori în seria a șasea, etrapa a șasea:
FC Cisnădie – Avântul Reghin 1-3
Gaşpar (50) / Stoica (15), Puşcaş (30, 61)
Civitas Făgăraş – FC Zagon 0-1
Puşcaşu (76)
Girom Albota – Unirea Tărlungeni 0-1
L. Nicolae (9 – pen.)
Fortuna Brazi – SCM Argeşul Piteşti, se dispută sâmbătă, de la ora 15:00.
FCM Târgovişte, Unirea Câmpina şi Conpet Ploieşti au stat.
1 | Fortuna Brazi | 5 | 4 | 0 | 1 | 13-1 | 12 | |||||||||||
2 | Unirea Tărlungeni | 4 | 4 | 0 | 0 | 7-1 | 12 | |||||||||||
3 | FCM Avântul Reghin | 5 | 3 | 1 | 1 | 7-4 | 10 | |||||||||||
4 | SCM Argeşul Piteşti | 3 | 3 | 0 | 0 | 5-1 | 9 | |||||||||||
5 | FC Cisnădie | 5 | 2 | 0 | 3 | 8-8 | 6 | |||||||||||
6 | FC Zagon | 4 | 2 | 0 | 2 | 5-5 | 6 | |||||||||||
7 | FCM Târgovişte | 4 | 2 | 0 | 2 | 4-4 | 6 | |||||||||||
8 | Conpet Ploieşti | 5 | 2 | 0 | 3 | 5-7 | 6 | |||||||||||
9 | Unirea Câmpina | 4 | 1 | 1 | 2 | 2-6 | 4 | |||||||||||
10 | Girom Albota | 5 | 1 | 0 | 4 | 2-8 | 3 | |||||||||||
11 | CSM Făgăraş | 6 | 0 | 0 | 6 | 1-14 | 0 |
Rusine absoluta, sa se desfinteze echipa!!!!!!! ……………..Care echipa????? De fapt este inexistenta……..N-am cuvinte……….
Echipa asta exista doar dintr-un singur motiv: ca sa nu vina DNA-ul sa-i lege pe „unii” care au aranjat vanzarea stadionului. Chelului ii trebuie tichie de margaritar si Fagarasului … stadion. Cu 2,5 milioane de euro se puteau face multe in Fagaras, iar daca ar fi existat meciuri de fotbal, cluburile de fotbal ar fi putut sa inchirieze stadionul „cu ora”, ca era mai iefin. Sunt curios cand se vor sesiza procurorii cu privire la „meciul aranjat” de la Stadionul Fagaras…