Persida Țîmboiu și Constantin Iordache sunt cei doi candidați pentru funcția de manager al Spitalui din Făgăraș. Ieri la ora 15.00 a fost termenul limită până la care candidații la funcția de manager al Spitalului „Dr. Aurel Tulbure“ din Făgăraș și-au mai putut depune dosarele.
Persida Țîmboiu este economist și în prezent este managerul interimar al unității spitalicești din Făgăraș iar Constantin Iordache este colonel medic în rezervă.
Ieri la ora 15.00 în sala de ședință a Primăriei Făgăraș, președintele Consiliului de Administrație a spitalului Făgăraș, Mariana Câju care este și președinte al comisiei de concurs, a explicat etapele desfășurării acestuia.
Comisia de concurs este compusa din Mariana Câju președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Făgăraș, dr. Alexandru Grigoriu- managerul Spitalului de Neurologie și Psihiatrie , dr. Liviu Muntean – dir. medical la Spitalul de Pediatrie și Adriana Tănase – de la Direcția de Sănătate Publică. Condiția, potrivit legii, este ca doi din cei trei membrii ai comisiei de concurs să fi ocupat funcția de manager cel puțin trei ani de zile.