Ţara Făgăraşului, o zonă aflată în inima României, este un loc unic unde încă se mai păstrează obiceiurile şi tradiţiile din străbuni. În perioada sărbătorilor de iarnă locuitorii din localităţiile făgărăşene, participă la cel mai îndrăgit obicei, care se păstrează în multe sate din această zonă, Ceata de feciori din Ţara Făgăraşului. Acest obicei are rădăcini încă din anul 1765, fiind prima atestare documentară ce făcea referire la obiceiurile ţinute de cetele de tineri. Totul începe de Sfântul Nicolae, când se ridică ceata, atunci când cetaşii îşi aleg funcţia ce o vor avea până în ziua de Sfântul Ioan, când se încheie această tradiţie. Funcţiile cetaşilor sunt diverse, de la vătaful mare, care este cea mai mare funcţie, vătaf mic, stegar, crâşmar, bucătar şi sameş. Fiecare cetaş îşi alege o fată din sat, care îi va fi parteneră în deschiderea jocurilor, unde vor dansa diverse jocuri populare. Toate aceste etape ale obiceiului este prezentat într-un nou clip lansat de Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară Ţara Făgăraşului.
În 24 de ore de la lansare, clipul a strâns peste 10.000 de vizualizări.