Duminică au intrat în vigoare noile măsuri anunțate odată cu prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. Astfel, în localităţile unde incidenţa de infectare cu COVID-19 trece de 4 la mie, circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00. Revenirea asupra acestei măsuri în timpul weekend-ului se face când incidenţa scade sub 3,5 la mie.
Dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, atunci circulaţia va fi permisă până la ora 20,00 pe toată durata săptămânii, iar la operatorii economici activitatea până la ora 18,00, tot pe toată durata săptămânii. Revenirea asupra acestei măsuri va fi dacă incidența scade sub 7 la mie. Sălile de fitness vor avea activitatea suspendată acolo unde incidenţa cazurilor de COVID depăşeşte 4 la mia de locuitori şi se vor putea redeschide atunci când aceasta scade sub 3,5 la mie. Această măsură nu se aplică în sălile unde se antrenează sportivii de performanţă.
Având în vedere că în municipiul Făgăraș incidența este sub valoarea de 4 la mia de locuitori, noile măsuri nu se aplică în acest moment, în municipiul nostru.
Rămân în vigoare restricțiile cunoscute deja – inclusiv intervalul orar 22:00 – 05.00, în care este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără motive întemeiate. Măsurile sunt valabile în perioada 28 martie – 10 aprilie 2021, urmând să fie revizuite în funcție de evoluția ratei de incidență.
În perioada 3-4 aprilie, respectiv 1-2 mai, circulația persoanelor în afara locuinței va fi permisă până la ora 02:00, pentru participarea la slujbele religioase din noaptea Învierii, cu ocazia Paștelui Catolic și a celui Ortodox.
Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov este disponibilă AICI