Ce iarnă frumoasă avem primăvara aceasta!

0
69
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Mai sunt 10 zile până la 1 mai, dar iarna pare că vrea să se întoarcă, aşa că până la planurile de litoral în prima zi a lui mai, ne vom face planuri legate de schi.

Miercuri, în jurul prânzului, la Făgăraș erau doar 5 grade Celsius şi vântul sufla destul de puternic, astfel că senzaţia de frig era şi mai intensă. Mulţi au recunoscut că şi-au pus hainele groase deoparte, dar cu asemenea temperaturi, vor reveni la garderoba de iarnă. Dacă miercuri erau 5 grade, mâine va fi şi mai rece. Maximele abia dacă vor atinge 2 sau 3 grade, în timp ce minimele vor coborî detul de mult sub zero. Prognoza pentru vineri dimineaţa este de minus 5 grade, temperaturi cu care ne întâlnim de obicei în februarie, nu aproape de 1 mai. Au mai existat şi în alţi ani anomalii, cum ar fi căderi masive de zăpadă în luna mai, însă, de fiecare dată, temperaturile scăzute au ţinut una sau două zile, după care vremea şi-a revenit. De această dată vom avea mai mult de o săptămână cu temperaturi mult sub medie, astfel că abia de marţi va începe vremea să îşi revină şi de miercurea sau joia viitoare temperaturile vor ajunge la normal. Amintim că, meteorologii au prelungit, ieri, la ora 16.30, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de precipitaţii abundente şi vânt puternic, în majoritatea regiunilor, până vineri, la ora 14:00.

LĂSAȚI UN MESAJ