33 de făgărășeni au obținut locuințe ANL dar doar în acte, pentru că la ora actuală sunt disponibile doar 5 locuințe. Reprezentanții Compartimentului Evidență Patrimoniu Concesiuni, Închirieri din cadrul Primăriei Făgăraș au publicat procesul verbal încheiat în data de 9 iulie 2020 de către comisia socială de analizare a cererilor de locuințe pentru tineri, destinate închirierii și a comisiei de soluționare a contestațiilor depuse pentru acordarea de locuințe A.N.L. În momentul de față, la Făgăraș sunt disponibile 3 apartamente cu două camere și două garsoniere.
Comisia, constituită în baza Dispoziţiei Primarului nr. 19/14.01.2019, a fost convocată a se întruni pentru analizarea dosarelor cuprinzând cererile şi documentele doveditoare ale solicitanţilor de locuinţe pentru tineri destinate închirierii în conformitate cu Legea nr. 152/1998 şi Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe ,
Comisia şi-a desfăşurat activitatea în data de 09.07.2020 şi a verificat cele 34 de dosare depuse, stabilind lista de priorităţi prin aplicarea criteriilor stipulate de lege precum şi de H.C.L. nr 130/30.05.2019 – privind criteriile de acces la locuințe și ierarhizarea prin punctaj pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe destinate închirierii tinerilor construite prin ANL în Municipiul Făgăraș precum și formularul de înscriere pe lista de prioritate la locuințe în regim de închiriere, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe si actele justificative pentru probarea îndeplinirii criteriilor cadru de acces si de ierarhizare prin punctaj .
În prima ședință s-a desemnat presedintele comisiei, d-na Ion Viorica cu votul tuturor membrilor prezenți.
Din cele 34 de dosare depuse, au fost admise un număr de 33 de dosare, potrivit Listei de priorități pe care o anexăm, iar 1 dosare a fost respinse, dupa cum urmeaza :
-1 dosar a fost respins întrucât nu s-a îndeplinit criteriul de acces:
– nu a fost depus Raport per salariar- extras REVISAL din care să rezulte locul de muncă, vechimea.
Lista de priorităţi în soluţionarea cererilor de locuinţe pentru tineri destinate închierierii va fii supusă aprobării Consiliului Local Făgăraş şi va face parte integrantă din hotărârea de aprobare a listei solicitanţilor care au acces la locuinţele pentru tineri destinate închirierii .
Din comisie au făcut parte :
- D-na Ion Viorica – consilier juridic – Primăria Făgăraș – președinte
- D-nul Alexandru Florin – consilier local- membru
- D-nul Mazilu Alexandru – consilier local- membru
- D-nul Stengel Norbert – consilier local- membru
- D-nul Biza Radu Stelian – consilier local – membru
- D-na Sas Camelia Maria – reprezentant al D.A.S Făgăraş- membru
- D-na Hârțoagă Ioana –Sef serviciu –Utilități publice-Primăria Făgăraș – membru
- D-nul Ticu Petre – consilier – Primăria Făgăraș- membru
Secretar : D-na Stroia Simona – consilier – Primăria Făgăraș
Procesul verbal, dar și lista privind stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și repartizarea locuințelor au fost publicate și la avizierul Primăriei Făgăraș.
Contestațiile se pot depune la Registratura –Primăriei Făgăraș în termen de 7 zile de la afișarea listelor, potrivit art. 5 din H.C.L. nr 130/2019 –privind criteriile de acces la locuințe și ierarhizarea prin punctaj pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe destinate închirierii tinerilor , construite prin ANL în Municipiul Făgăraș precum și formularul de înscriere pe lista de prioritate la locuințe în regim de închiriere, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe si actele justificative pentru probarea indeplinirii criterilor cadru de acces si de ierarhizare prin punctaj .
Dacă până acum, lista solicitanților unei locuințe ANL cuprindea numele și prenumele solicitantului, datorită regulamentului privind protecția datelor, acum lista cuprinde doar numărul de înregistrare al dosarului.