Care sunt măsurile de relaxare pentru perioada sărbătorilor

0
384
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus marți, în cadrul hotărârii nr 112 de prelungire a stării de alertă, măsuri de relaxare pentru perioada sărbătorilor. Printre acestea se numără eliminarea restricțiilor de circulație, renunțarea la mască în spațiile publice deschise neaglomerate sau accesul la mall pe bază de test negativ. Propunerile CNSU trebuie aprobate în ședință de guvern.
Hotărârea nr. 112 a CNSU prin care se propune prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, conține următoarele  măsuri de relaxare:
– Eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
– Creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -23,00;
– Eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
– Eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
– Permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– Permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– Permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
Măsurile propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență vor trebui aprobate în ședința de guvern din 8 decembrie.
Hotărârea CNSU poate fi consultată AICI
Anexa la Hotărârea CNSU poate fi consultată AICI
sursa:digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ