Toți elevii care au avut anul școlar trecut medii generale de peste 9,50 vor primi burse de merit pe semestrul al II-lea, au transmis reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, după o discuție pe care au avut-o la Ministerul Educației. Se va reveni asupra criteriilor de acordare a burselor dacă procentul elevilor cu peste 9,50 se va micșora: ministrul a spus că toți banii de burse din bugetul de stat vor fi folosiți strict cu această destinație, deci se vor face modificări pentru ca acest lucru să se poată întâmpla.
Ministerul Educației a venit cu o clarificare: beneficiarii burselor pentru semestrul al II-lea nu sunt cu raportare la mediile de pe semestrul I, ci cu raportare la mediile generale de pe anul școlar trecut. Deci, toți care au avut anul școlar trecut medii generale de peste 9,50 vor primi burse pe semestrul al II-lea”, transmit reprezentanții CNE, potrivit Edupedu.ro
Ministrul Educației a transmis că elevii care nu mai au șansa să obțină bursa de merit, după ce pragul mediei pentru acordarea acesteia a crescut de la 8,50 la 9,50, pot beneficia încă de sprijin financiar, dacă aplică pentru bursa de studiu, care este în valoare de 150 de lei. Acest stimulent se acordă pentru elevii care au media peste 7,50 și se încadrează în criteriile pentru obținerea bursei de studiu. Pentru obținerea acestei burse trebuie depusă cerere, în termen de 10 zile de la începutul semestrului 2. În acest moment sunt șase tipuri de burse care se acordă și care au crescut în cuantum: bursa de performanță, bursa de merit, bursa de studiu, bursa socială, bursa profesională și bursa de liceu.
Bursa de performanță pentru elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare și pentru cei care s-au calificat în loturile de pregătire organizate pentru competițiile internaționale. De asemenea se acordă bursă de performanță, pentru elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației.
Bursele sociale se acordă pentru elevii orfani sau bolnavi, pentru elevii din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, pentru elevii al căror venit net lunar pe membru de familie nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie, bursa de ajutor social ocazional.
Conform legislației pentru burse școlare , criteriile de acordare pentru bursele sociale sunt următoarele:
Art. 13. Bursele de ajutor social se acorda următoarelor categorii de elevi înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat:
a) orfani sau bolnavi de TBC și care se află în evidența dispensarelor școlare ori bolnavi de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficiențe renale cronice, astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice sau infestați cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA sau care suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie, etc.), surditate, fibroza chistica și cu orice alte boli cronice pe care consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar le pot lua în considerare; acordarea burselor sociale / pentru motive medicale se face doar pe baza certificatului eliberat de medicul specialist și avizat de medicul de familie / medicul de la cabinetul școlar, fără a fi condiționată de venitul net lunar al familiei.
b) Bursele de ajutor social se acordă elevilor proveniți din familii care îndeplinesc în mod cumulat următoarele condiții:
1. nu realizează un venit net mediu lunar pe ultimele 12 luni pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net pe economie;
2. nu dețin terenuri agricole cu o suprafață mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare și de șes, și de 40.000 mp, în zonele montane.
La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația suplimentară pentru copii.
sursa:portalinvatamant.ro