Benzina şi motorina vor fi mai scumpe cu circa 8 bani pe litru, începând cu 1 ianuarie 2020, în condiţiile în care accizele la carburanţi se ajustează anual, cu rata inflaţiei, scrie Economica.net.
Accizele „se actualizează cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie”, după cum scrie în Codul Fiscal.
Ministerul Finanţelor nu a publicat încă pe site noile niveluri ale accizelor, aplicabile de la 1 ianuarie 2020, deşi în teorie trebuia să facă acest lucru până la data de 20 octombrie.