Biserica Ortodoxă Română îşi doreşte reluarea grabnică, dar precaută a slujbelor religioase la care să participe şi credincioşii, a anunţat ieri Patriarhia Română. „Biserica Ortodoxă Română, ca şi celelalte culte religioase din România/ Europa, (va) face demersuri fireşti şi riguros argumentate pe lângă autorităţi, pentru a găsi împreună căile raţionale de întoarcere graduală, precaută, dar grabnică la starea de normalitate: revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecţie necesare, inclusiv la exercitarea dreptului fundamental la viaţa religioasă publică, adică în biserici”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Pe de altă parte, ministrul de Interne, Marcel Vela a declarat că redeschiderea bisericilor trebuie gândită foarte bine pentru că este vorba de persoane în vârstă, vulnerabile în faţa virusului. Ministrul a susţinut că preoţii trebuie să facă o analiză foarte riguroasă în acest sens înainte de a lăsa oamenii să vină la slujbe.
„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile, trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în prima fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face”, a spus Marcel Vela. El a adăugat că, „dacă suntem vigilenţi, vom putea să ne gândim şi la nunţi şi botezuri, dar evident fără 500 sau 1.000 de persoane”.
Din 21 martie, odată cu Ordonanţa Militară nr. 2 toate cultele au fost obligate să oficieze slujbele în absenţa enoriaşilor. De asemenea, au fost prevăzute măsuri stricte pentru organizarea nunţilor, botezurilor sau înmormântărilor, numărul maxim de persoane participante fiind de 8.
Numeroşi credincioşi şi-au exprimat, chiar şi prin petiţii, dorinţa ca după 15 mai, odată cu relaxarea restricţiilor, să fie redeschise şi bisericile pentru enoriaşi.