Un nou proiect de BURSE a fost lansat la Biserica Brâncoveanu. În urma impactului proiectului „Bursele brâncovenești” din anul școlar care s-a încheiat, Biserica Brâncoveanu din Făgăraș a decis să continue acest demers și în anul școlar următor. Ediția a doua a fost lansată duminică, 21 iunie, iar cei interesați – fie beneficiari, fie susținători – trebuie să se înscrie până la sfârșitul lunii iulie.Proiectul Bursele brâncovenești a fost inițiat anul trecut de Biserica Sf. Nicolae – Brâncoveanu, din dorința de a-i susține pe tinerii comunității printr-o rețea de sprijin atât financiar, cât și motivațional și profesional. Obiectivele programului sunt: încurajarea performanței; sprijinirea elevilor de liceu/studenților cu rezultate școlare bune dar posibilități financiare reduse; construirea unei rețele de sprijin pentru tinerii comunității, în cadrul căreia aceștia să se simtă încurajați să își dezvolte abilitățile, să investească în pregătirea lor profesională și să se implice activ în viața comunității.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să aplice pentru o bursă în anul școlar 2020-2021 sunt:
• Beneficiarul să aparțină Parohiei ortodoxe Făgăraș II sau III, alocate bisericii Sf. Nicolae – Brâncoveanu SAU să facă parte din comunitatea unei parohii rurale din Țara Făgărașului
• Beneficiarul să fi promovat toate examenele anului școlar/universitar;
• Media de absolvire să fie de minim 8;
• Venitul mediu pe membru de familie în ultimele 3 luni să nu fie mai mare de 700 lei/lună;
De asemenea, organizatorii cer beneficiarilor să fie implicați într-un program de voluntariat sau să fie dispuși să se implice într-un astfel de program în beneficiul comunității, considerând că voluntariatul este o formă indispensabilă de dezvoltare personală.Valoarea unei burse este de 1.200 lei, sumă care poate fi folosită pentru rechizite și cărți, cazare, masă, transport, participarea la diverse cursuri și activități educative.Detaliile despre calendarul proiectului și actele necesare se găsesc pe site-ul bisericii Brâncoveanu. Tot de aici poate fi descărcat formularul de aplicație: https://bisericabrancoveanu.wordpress.com/bursele-brancovenesti/