Aeroportul Brașov – Ghimbav, primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, va fi inaugurat joi, 15 iunie. Cursa simbolică a aparținut Companiei Tarom București – Brașov, iar la manșa avionului a fost Cătălin Prunariu, fost director TAROM, fiul singurului cosmonaut român, brașoveanul Dumitru Prunariu.
”Trăim astăzi, împreună, un moment de împlinire și de mare bucurie: după multe decenii de așteptare, primul avion aterizează pe aeroportul de la Brașov. Un aeroport modern, pe care noi, administrația județeană, l-am construit de la zero. Nu mă feresc să spun că este un eveniment istoric pentru județul nostru și, de ce nu, pentru România. ……………..Nu a fost deloc un drum ușor, dar nu l-am parcurs singur. Am avut în fiecare moment oameni care au muncit alături de mine, oameni cărora le-am mulțumit și le mulțumesc în fiecare zi pentru sprijinul lor. În același timp, la fiecare pas, am avut parte și de critici, ironii, descurajări, bețe în roate și indivizi care și-au dorit să eșuăm. Le mulțumesc și lor, pentru că ne-au ambiționat și mai mult să reușim”- a declarta președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.
Primele curse regulate le are compania Dan Air. Cursa Brașov – Stuttgart este programată la 12.50. „DAN AIR (AOC) S.R.L., companie aeriană cu capital integral românesc, marchează un moment semnificativ pe piața operatorilor de zbor din România și din Europa prin lansarea serviciilor de curse regulate cu plecare din București și Brașov, începând cu data de 15 iunie 2023. DAN AIR va efectua zborul inaugural pe data de 15 iunie, Brașov – Stuttgart. DAN AIR va opera 12 destinații de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă (Otopeni) și Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav asigurând conectivitatea dintre România și alte orașe importante din Europa și Orientul Mijlociu. DAN AIR va opera zboruri către următoarele destinații:
– București: Bruxelles, Nuremberg, Stuttgart, Beirut, Londra, Barcelona, Madrid, Malaga și Valencia
– Brașov: Bruxelles, Nuremberg, Stuttgart, Londra și Barcelona”.
Wizz AIr Air va începe în august și septembrie curse spre Londra și Dortmund, a spus directorul general Alexandru Anghel. Paralela 45 are curse charter, iar conducerea aeroportului Brașov discută cu operatorii deschiderea unor curse noi spre Paris, Budapesta și Tel Aviv.
Din 15 iunie va fi pusă în circulație și linia A1 – prima linie de transport în comun din orașul Brașov către Aeroportul Internațional Brașov – GhimbavTraseul liniei expres A1este următorul: Gara Brașov, Centrul Civic, Livada Poștei, Bartolomeu și Aeroportul Brașov-Ghimbav.
Sursa foto:facebook/Aeroportul international Ghimbav – BRAȘOV