Boboteaza, lucrarea Sfintei Treimi

0
456
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Joi, 6 ianuarie credinciosii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare numită și Epifania sau Dumnezeiasca Arătare. Praznicul reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se botează cu botezul pocăinței – a lui Ioan -, El Cel fără de păcat, asumând păcatele întregii omeniri, pe care le va răscumpăra prin scump sângele Său, pe Golgota. Botezul Domnului Iisus Hristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatăl a mărturisit despre El. „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfânt S-a pogorat în chip de porumbel peste El și Fiul a primit botezul lui Ioan. Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” și „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin. Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.
Agheasma mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de agheasma mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.
La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Sărbătoarea Bobotezei este cunoscută atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în Biserica Romano-Catolică. Botezul Domnului este amintit încă din secolul al II-lea d.Hr. de Sfântul Clement Alexandrinul şi în secolul al III-lea de Sfântul Grigorie Taumaturgul.
De Biserica apuseană, Boboteaza a fost adoptată în secolul al IV-lea, fiind cunoscută şi ca „Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului şi 6 ianuarie, pentru Bobotează.
Catolicii celebrează pe 6 ianuarie Epifania, care simbolizează anunţarea naşterii lui Hristos regilor magi, care au venit să-l vadă pe pruncul abia născut, aducându-i daruri, aur, smirnă şi tămâie.

LĂSAȚI UN MESAJ