Lucrări de refacere în cazul podurilor și podețelor de pe „Drumul de sub munte” sunt în desfășurare. Criza sanitară provocată de COVID-19 şi starea de urgenţă instaurată la nivel naţional nu afectează în niciun fel lucrările la marile proiecte de infrastructură gestionate de Consiliul Judeţean Braşov. Unul dintre proiectele aflate acum în derulare este modernizarea drumului interjudeţean DJ 104A – DJ 105C – DJ 105P, cunoscut sub numele de „Drumul de sub munte”. Constructorul a precizat că pe șantier sunt aproximativ 60 de oameni (mecanici, şoferi, muncitori, personal TESA) şi îşi desfăşoară activitatea respectând întru totul normele de protecţie sanitară şi distanţare socială impuse în această perioadă.
Modernizarea acestui drum a început în 24 septembrie 2019, însă lucrările au fost suspendate în perioada iernii. Șantierul a fost redeschis 17 martie 2020, iar în acest moment, șeful de șantier, Marius Man, a precizat că se lucrează la refacerea podurilor şi a podeţelor situate pe traseul de peste 50 de km al acestui drum. Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor este de aproximativ 141 de milioane de lei, iar antreprenorul are la dispoziție 33 de luni pentru a realiza toate lucrările cuprinse în proiect. Constructorul a precizat că până la acest moment au fost realizate şase podeţe transversale noi cu deschiderea de 2 metri, un podeţ este în lucru, iar alte trei – unul cu deschiderea de 4 metri şi două cu deschiderea de 5 metri – urmează să intre în şantier, acum fiind în lucru variantele de ocolire a acestora. Acestea sunt situate pe tronsonul Ucea de Sus – Victoria – Viştea de Sus – Drăguş.
De asemenea, sunt deschise lucrările la trei poduri, respectiv podul din localitatea Sâmbăta de Sus – la care continuă reparaţiile capitale începute toamna trecută, podul de la Viştea de Sus şi podul peste râul Berivoi de la Recea, la acestea din urmă fiind realizate reparaţii la infrastructură şi urmând etapa desfacerii suprastructurii. O altă lucrare va fi deschisă în această săptămână pe raza comunei Recea, la podul peste pârâul Racoviţă care urmează să fie reconstruit din temelii. Constructorul analizează posibilitatea demarării reparaţiilor capitale la alte două poduri.
Reparaţiile capitale sau, după caz, refacerea în totalitate a celor 15 poduri şi 105 podețe transversale sunt primele tipuri de lucrări care se realizează în cadrul proiectului. Pe măsura finalizării acestora, constructorul va continua cu refacerea părţii carosabile, a acostamentelor şi trotuarelor, reparaţii la 164 de podeţe de drumuri laterale şi 401 podeţe de acces, consolidări de maluri, amenajarea staţiilor de transport public în comun şi refacerea drumurilor laterale.
Modernizarea „drumului de sub munte” este finanțată cu bani europeni, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Drumul interjudeţean străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria şi Ucea de Sus, urmând să fie o alternativă la DN 1 şi să asigure un acces mai direct spre Transfăgărăşan.