Exerciții în casă sau în jurul locuinței, transmise online și donații pentru un singur proiect, așa va arăta ediția din acest an a competiției de biciclete, Bikeathon Făgăraș. Având în vedere că starea mondială actuală nu mai permite să facem lucruri care păreau firești până nu demult, dar şi că, pe de altă parte, o mobilizare cum a reușit Bikeathon de-a lungul anilor nu se poate pierde, organizatorii se adaptează situației. Toți cei implicați vor participa online iar toate fondurile vor fi direcționate spre marele proiect „Împreună pentru sănătate”, care înseamnă dotarea și echiparea corespunzătoare a medicilor de la Spitalul Municipal Dr. Aurel Tulbure, cât şi a voluntarilor SMURD şi a celor de la ambulanţă, a medicilor de familie din Făgăraş şi zone adiacente, dar şi a voluntarilor civili care îşi investesc timpul spre întrajutorarea bătrânilor şi bolnavilor din zonă, făcându-le cumpărături de hrană şi medicamente.
Sub motto-ul #susținemdeacasă, Online Bikeathon este competiția care ne amintește că viața este cel mai mare dar; înainte de toate, vrem să fim sănătoși și să putem contribui la o lume mai sănătoasă. Diverse forme de mișcare, de la pedalat indoor la yoga, așteaptă să ne ofere o perspectivă nouă asupra sportului, a depășirii propriilor limite și a transformării cu folos a timpului petrecut acasă.
Înscrierile online se fac ca susţinător pentru un unic proiect, „Împreună pentru sănătate”, contra unei contribuţii minime de 30 de lei de persoană.