Mulți copii din zona rurală a țării nu au posibilități adecvate pentru a dezvolta o perspectivă optimistă asupra vieții lor. Sărăcia, lipsa sprijinului în sânul familiei și exemplele negative din anturaj cauzează un număr mare de abandonuri școlare și pesimism. Diferențele nivelului social și educațional dintre familii cauzează tensiuni între grupurile diferite ale satului. De aceea Asociaţia Bun Venit în Transilvania îşi propune să schimbe acest lucru prin organizarea unor tabere. Însă pentru acest lucru au nevoie de sprijin financiar. Proiectul lor îl puteţi susţine în cadrul competiţiei caritabile Bikeathon Ţara Făgăraşului organizată pe 8 iunie la Făgăraş.
În proiect sunt 50 de copii și tineri din toate mediile socio-educaționale. Ei sunt invitați în tabere împreună cu un alt grup din străinătate. Dezvoltând un sentiment de comunitate atât între participanții din sate, cât și între națiunile implicate, copiii și tinerii pot învăța împreună metode de supraviețuire, de exemplu făcut foc, olărit, construit adăpost în pădure, gătit la foc deschis sau căutat o comoară. Astfel se vor putea organiza experiențe de succes, stimulăm creativitatea de a rezolva probleme împreună și copiilor le vor fi extinse orizonturile înspre lumea cea mare.