
Ca orice instituţie şi Biblioteca a fost nevoită să implementeze noi programe şi proiecte care să le ofere cât mai multe servicii făgărăşenilor care îi trece pragul. Dacă până nu demult, de la Bibliotecă puteai să împrumuţi cărţi, acum activitatea insituţiei a fost diversificată, în concordanţă cu cerinţele vremii. Astfel, Programul Biblionet, Campania „Hai pe net“, Noaptea Bibliotecilor, Lecturi urbane sunt doar câteva din proiectele derulate de bibliotecare în ultimii ani.
Biblioteca, un loc unde tainele lumii ţi se dezvăluie, un loc unde poţi să găseşti informaţii despre tot ce există în lume, un loc unde iubitorii de carte merg zilnic pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele. Numai că în ultimii ani, Biblioteca a fost nevoită să împletească tradiţionalul cu modernul, să atragă noi categorii de cititori, iar cei care îi trec pragul să găsească aici şi altceva. Un prim pas spre modernizare a fost asimilarea informaticii în activitatea bibliotecară. Acesta este şi rolul proiectului „Biblionet“, implementat în 2010 la Biblioteca din Făgăraş. Acestea nu sunt singurele proiecte derulate de această instituţie.Campania „Hai pe Net“, proiectul „Te iubeşte, mama“ „Noaptea bibliotecilor“, „Lecturi urbane“ sunt doar câteva din activităţile organizate de bibliotecare. Un alt proiect este creearea Clubului de creaţie Handmade BMF. La Biblioteca Municipală au fost înscrişi, din 2009 şi până în 2012, peste 2200 de adulţi şi 877 de copii.
(M.B)