
Comuna Beclean poate deveni o zonă model de dezvoltare. Primăria comunei areuşit să obţină o finanţare europeană în cadrul programului operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative“. Lansarea proiectului „Dezvoltarea strategică, o cale către bunăstare“ a avut loc astăzi. La eveniment au luat parte zeci de oameni din satele comunei Beclean.
Cererea de finanţare pentru proiect a fost depusă la Ministerul Administraţiei şi Internelor încă de la sfârşitul anului 2008, iar de curând a venit şi vestea cea bună: finanţarea a fost aprobată. Lansarea proiectului intitulat „Dezvoltarea strategică, o cale către bunăstare “ a avut loc astăzi la căminul cultural din sat. „Astăzi am prezentat cetăţenilor comunei şi presei proiectul „Strategie de dezvoltare, o cale către bunăstare“, proiect finanţat în proporţie de 85% de către Uniunea Europeană şi de 12,95 % de Guvernul României. Contribuţia Consiliului Local este numai de 2,03%. Am aşteptat, de asemenea, idei, şi din partea cetăţenilor, pentru a crea o strategie cât mai folositoare pentru toată lumea, pentru cei care locuiesc aici, dar şi pentru cei care se vor stabili în viitor în comună“, ne-a spus Alexandra Jiga, project manager.
În aderularea proiectului, o firmă specializată va realiza o strategie de dezvoltare a comunei Beclean. Şi pentru că părerile oamenilor sunt foarte importante, a fost realizat un sondaj de opinie. Cetăţenii comunei şi-au putut spune părerea cu privire la dezvoltarea acestei zone. „Pentru a vedea strategia de dezvoltare ar trebui să vedem ce idei au cetăţenii. S-a făcut un chestionar, alcătuit din 30 de întrebări, iar cetăţenii au răspuns la acestea“, ne-a mai spus Alexandra Jiga.
Obţinerea acestor bani europeni înseamnă foarte mult pentru comuna Beclean. „Pentru comuna Beclean este un lucru deosebit, mai ales pentru că suntem prima localitate, prima comună din ţară care beneficiază de acest proiect. Sunt nişte bani câştigaţi de comună şi în următorii ani vom şti care va fi modul de dezvoltare al comunei“, ne-a spus Ioan Maican, primarul comunei Beclean.
Valoarea proiectului este de peste 270 de mii de lei. Uniunea Europeană va contribui cu 85 la sută din suma necesară acestui proiect. Restul banilor vor veni atât de la Guvernul României, cât şi de la bugetul local al comunei Beclean.
(Mihaela BĂRGĂOANU)
sant plecat de 12 ani in italia ,sant beclerean , doresc primul lucru sa termine odata canalizarea care a inceputo domnul DENES IOAN si asa a ramas aproape de 15 ani,, doresc multii pomii si multa verdeata sa fie becleanul cel mai verde sat din judetul BRASOV sa putem respira un aer curat cu un parc verde pista de biciclete de patinat cu rotile de jucat popice
Buna Nelu!
Dnul Basescu este presedintele. Daca se indeplinesc dorintele dvs. in comnuna Beclean, va intoarceti acasa?
Sunt un alt fagarasean cu origini in Beclean, plecat „afara” si incerc sa raspund la intrebarea lui Alex. Aici unde locuiesc (peste Ocean) ne bucuram toti ca Traian Basescu a castigat alegerile si o parte din noi se gandeste cu siguranta la intoarcerea acasa. Nu neaparat pentru ca a castigat Basescu (dar acesta e un plus care ne motiveaza mai mult), ci pentru ca nicaieri nu e ca acasa. Oricum, parerea noastra, a fagarasenilor stabiliti aici, in America de Nord, este ca romanii au facut alegerea cea buna pe 6 decembrie!
doar in vacanta ,m-am obisnuit aici ,poate doar cand ies la pensie, nu are nicio legatura presedintele ales ,nu a PROMIS 20.000 de euro ca Dnul Geoana sa renuntam la strainatate sa ne intoarcem acasa ,doar vorbe aruncate in vint pentru sa devina presedinte, iar cei de la primaria beclean cum e viceprimarul sant oamenii doar pentru interesul lor nu si pentru beclerenii ,sper sa dea domnul sa fie ceva frumos si placut in comuna beclean vom vedea
Unde-s bani (lei) sunt multi dusmani…asa ca recomandarea mea este ca toti care citesc mesajul meu sa mai citeasca (so asculte )o data cel putin povestea>> Fata Mosului si Fata Babei << apoi sa-si cinte in gind macar prima strofa de la <<Hora uniri<<…(e simplu ca Buna ziua ).Sa ne intilnim bucurosi .
Felicitari la cei ce au propus proiectul si sanatate la cei ce l-au aprobat .Frumosi <> dar daca nu se ocupa un gospodar „sanatos” nu ne vom alege cu mai nimic, lei se vor face <>…De multe ori vad ca la conducere avem <> …( sa faca un trotuar =pista de biciclete ca cei din Fagaras , erau doar 4 Km) sau consilierii nu stiu citi au murit pe drumul acesta pe jos ori cu bicicleta .CATI TREBUIE SA MAI MOARA ??!! ….Dumnezeu sa-i odihneasca ,… ori acum aveti toti masini ….toata EUROPA cauta sa ne convinga cu euro sa mergem cu bicicleta ..numa ai nostri ..(.unicat pe unde am umblat) ,am intilnit la iesire spre oras semnul de circulatie= interzis cu bicicleta …felicitari. Va rog pentru cei de la Primarie pai… sa mai asculte imnul tari ….poate, poate se va alege cu ceva si cei din sat .Sa ne intilnim bucurosi.
cu adevarat becleanul arata bine dar capcanele de pe drum sunt un pericol major. de ce oare numai la mandra, sambata si sercaia s-a uratit drumul cu tampeniile astea?in beclean, din primavara-n toamna, rondourile laterale sunt pline de buruieni, iar daca vrei sa tragi pe dreapta…cu roata in borduri. aici, o nota slaba primariei.
Comuna Beclean nu reprezinta doar satul Beclean,mai sunt si alte sate in care au fost realizate o gramada de proiecte,va dau exemplu Calborul si Boholtul,sate in care pana acum doi ani nu puteai ajunge daca ploua sau ningea,iar acum sunt asfaltate,iar in iarna drumul era curat in comparatie cu unele sosele din Fagaras unde nu era aruncata o mana de sare pe asfalt.Ar fi bine ca toti primarii sa fie ca domnul Maican ! BRAVO
bravo domnul Maican ,dar trebuie sa faca ceva frumos pentru toate satele care apartin nu doar de unde are neamurii si unde este nascut, ne este in stare sa lumineze becleanul in centru unde sant magazinele si pe drumurii secundare iar cele principale te impedicii de cimentul strimb,iar pista de bicicleta nu mai vorbim BRAVOOOOOO
Am aflat ca Becleanul este „model de dezvoltare” si ca va avea o „dezvoltarea strategică”, dar nu am aflat nimic altceva din limbajul de lemn folosit.
Presupun ca proiectul atasat cererii de finantare a trebuit sa fie mult mai…transparent.
bravo domnule Tuturea Ioan, oare ce va trece prin cap in fiecare zi cand plecati de acasa si va indreptati catre primarie ( asta bineinteles daca mergeti pe jos)chiar va place in ce hal a ramas trotuarul ? mai rau nu se putea, nu v-ati gandit si la oamenii batrini sau la femeile care au copii si trebuie sa mearga cu caruciorul pe sosea pt ca altfel nu se poate, rusine sa va fie ca sunteti de o gramada de ani in primarie si nu ati facut nimic altceva decat sa va umpleti buzunarele
multumesc domnilor..Nicu…Daniel…Vlad e celorlalti oameni Domni care vad ca se implica cel putin teoretic pentru inceput de situatia comunei noastre .Sa nu mai vorbesc de mesajul ..unde nu-i cap..Ce vreau sa va spun eu este ca acesti euro vor fi folositi sa sparga betoanele care le-au construit actuala conducere. Rugamintea mea este sa cumpere doua compresoare bune si PRIMARU cu cei din consiliu comunal sa se apuce de treaba, sa sparga cu ciocanele pneumatice tot ce au facut referitor la trotuar si rondurile de flori. Sa va fie rusine ati dat dovada ca v-ati luat diplomele si scolile ce le-ati facut prin …posta . Dar daca tot a asfaltat pina in BOHOLT..(doamna Andrea)nu te-ai intrebat niciodata cum de n-a asfaltat cind am avut primar din Hurez sau din Beclean …,pa-i de e asa bun „gospodar” de ce l-ati lasat sa iasa la oras si of Doamne- Dumnezeule pe unde a venit in Beclean pe (pripon ..pe podu suspendat de la fosta fabrica de caramida ,o iesit direct pe la jidoghi, no vazut Fagarasu .deschideti ochii oameni buni si hotariti-va odat lasa-ti batrini si pensionati la o parte au lucrat destul ,le-o trecut timpul .Cei tineri sa -si spuna cuvintul sa aiba curajul ..sa-i traga de mineca pe cei ce gresesc altfel ..vai si amar de noi
Cine munceste si greseste e normal oameni sintem au facut o primarie faina o sala grozava cu bucatarie si alte accesori… FELICITARI, dar ma intreb oare, nu putea sa refuze proiectul cu trotuarul si rondurile de flori care le vad foarte <<EXAGERATE << pai no fi de la ..gainii..ca numa pe la noi o fost gripa aviara nu cumva ati facut vreun chef si boala are si alte simptome.Doar o gaina beata putea face asa ceva .Din cite am inteles , a-ti mai avut functii de conducere deci intr-un cuvint sinteti iesiti de acas..ei va spun cu adevarat ,nu se vede.Oare gresim noi? …se poate. Proiectul-Lucrarea inca nu este terminata ,…asteptam finalizarea ei. Situatia de acum ..fa schifo=scirba.
Stiti,omul daca face nu e bine,iar daca nu face tot nu e bine! Iar d-na Violeta,nu te supara,dar si oamenii din Calbor si Boholt au dreptul la un strop de umanitate!Cat au fost primari din Hurez si Beclean nu au stiut ca in comuna lor exista si aceste 2 sate.Nu am nimic cu nimeni dar nu e corect ca unii oameni sa aiba probleme din pricina rondurilor de flori,iar alti sa nu poata iesii din casa daca ploua sa mearga sa-si cumpere o paine din cauza noroiului.Si aici sunt oameni batrani si singuri,ei cum se descurca!?Sau nu conteaza? Important e ca in Beclean nu aveti trotuare drepte!!!!frumos.